Polițiștii le recomandă șoferilor rute alternative pentru evitarea aglomerației pe DN 1

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-05-2023

Actualizat: 01-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.republikanews.ro

Pentru a asigura fluența traficului pe DN 1, polițiștii le recomandă șoferilor, luni după-amiaza, să folosească DN 1A.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 14.45, pentru a asigura fluența traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râșnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri