Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii rutieri au aplicat peste 600 de sancţiuni în urma controalelor în șase judeţe privind starea tehnică a vehiculelor

politia controale razie

Poliţiştii rutieri din Argeş, Buzău, Gorj, Mehedinţi, Prahova şi Vâlcea au acţionat, marţi şi miercuri, în cele 6 judeţe, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, fiind aplicate 655 de sancţiuni contravenţionale.

Obiectivele acţiunii au fost verificarea respectării legislaţiei rutiere, verificarea legalităţii modului în care este efectuat transportul în regim de taxi, eliminarea activităţilor ilicite şi prevenirea accidentelor rutiere cauzate de deficienţele tehnice, precizează joi IGPR, potrivit agerpres.ro.

Acţiunile au vizat autovehiculele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, autovehiculele cu capacitatea de transport mai mică sau egală cu 8+1 locuri şi cele destinate transportului de persoane în regim de taxi.

La acţiune, au participat poliţişti rutieri care, în colaborare cu specialişti din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român, au verificat 697 de autovehicule şi au aplicat 655 de sancţiuni contravenţionale.

Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 9 au fost aplicate pentru deficienţe ale sistemul de frânare, 14 pentru deficienţe ale mecanismului de direcţie, 95 pentru deficienţe ale sistemului de rulare (anvelope), 145 pentru deficienţe ale instalaţiilor de iluminare/semnalizare şi 25 pentru aplicare de folii neomologate sau tratamente chimice pe parbriz, geamurile laterale ori lunetă.

De asemenea, 137 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru alte deficienţe tehnice, 19 pentru neefectuarea în termen a inspecţiei tehnice periodice, una pentru utilizarea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă, 199 pentru alte abateri de la normele rutiere şi 11 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Pentru deficienţe periculoase la sistemul de frânare au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 permise de conducere, iar pentru deficienţe periculoase la mecanismul de direcţie, au fost reţinute 12 permise. Pentru alte abateri, au fost reţinute 13 permise de conducere.

Totodată, au fost retrase 196 de certificate de înmatriculare, dintre care 195 de certificate de înmatriculare au fost retrase vehiculelor înmatriculate în România şi un certificat era al unui autovehicul înmatriculat în alt stat.

Activităţile de control au fost efectuate în colaborare cu specialişti din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.