Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului: „Am văzut cum l-a lovit cu pumnul în zona feței. Apoi a cerut să vorbească cu mama sa”

Autor: Anca Flondor

Publicat: 28-08-2025 18:30

Actualizat: 28-08-2025 21:30

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Andrei Jianu, agentul care l-a imobilizat pe agresorul livratorului din Bangladesh, a oferit câteva detalii despre cum s-a petrecut incidentul, notează Mediafax.

Pe 26 august, în București, un livrator din Bangladesh a fost victima unei agresiuni brutale în zona Colentina. Din fericire, un polițist aflat în timpul liber a intervenit prompt, reușind să imobilizeze atacatorul până la sosirea colegilor săi. Agresorul a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Agentul Jianu Andrei, care se afla în drum spre casă pe trotinetă, a povestit ce s-a întâmplat.

„După terminarea programului de lucru, în timp ce mă deplasam spre casă, am observat un cetățean care era agresat fizic de către altul, motiv pentru care m-am apropiat de aceștia, somându-l pe agresor. L-am văzut cum îl lovea în plină figură cu pumnii și picioarele. Am intervenit pe loc. Când m-a văzut, a încercat să fugă, dar l-am urmărit și l-am prins. Colegii mei, fiind în fața secției de poliție, urmând a intra în schimbul trei, m-au auzit și au venit”, a povestit Andrei Jianu.

Agresorul și-a prezentat scuze, invocând că nu se aștepta să fie surprins, însă acest lucru nu l-a scutit de consecințele legale. De asemenea, agentul a mai spus că agresorul a cerut să vorbească cu mama sa. Aceasta a venit ulterior la secție însă nu a avut nicio reacție.

Jianu a povestit că nu se află la primul său caz de intervenție rapidă similară, în urmă cu doi ani efectuând o procedura similară, în ajutorul colegilor săi de la secție.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri