Polo masculin: CSA Steaua şi CSM Oradea vor disputa finala Cupei României

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 21-12-2024

Actualizat: 21-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Dinamo Bucureşti

CSA Steaua Bucureşti şi CSM Oradea vor disputa finala Cupei României la polo pe apă masculin, duminică, în Bazinul ''Mureşul'' din Târgu Mureş.



Sâmbătă, în semifinale, Steaua a trecut de rivala CS Dinamo cu 15-12, după loviturile de departajare. Eroul campioanei a fost portarul Marius Ţic, care a apărat trei penalty-uri.

În cealaltă semifinală, CSM Oradea a dispus de CS Rapid cu scorul de 20-15.

Finala dintre Steaua şi CSM Oradea va avea loc duminică, de la ora 14:45 şi va fi o reeditare a finalei de anul trecut, câştigată de roş-albaştri la loviturile de departajare.

În finala mică se vor înfrunta CS Dinamo şi CS Rapid (ora 13:00).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri