După aprigele dezbateri din Parlamentul polonez cu privire la reforma judiciară, un săptămânal catolic a propus, miercuri, o soluţie menită să calmeze spiritele: şi-a invitat cititorii să-şi aleagă un deputat, prin tragere la sorţi, şi să se roage pentru el, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Demarăm acţiunea de rugăciune pentru parlamentari. Dă clic dacă vrei să ni te alături. Îţi va fi atribuit unul din cei 460 de deputaţi din Parlamentul polonez. Roagă-te pentru el şi lasă-L pe Dumnezeu să lucreze şi să schimbe faţa Pământului. A acestui Pământ", a scris Gosc Niedzielny pe site-ul său, gosc.pl, redând, în final, un citat celebru din cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea.
În câteva ore, circa două mii de internauţi din ţara cu o puternică tradiţie catolică au răspuns pozitiv propunerii ziarului.
În noaptea de marţi spre miercuri, legislativul polonez se pregătea să adopte o controversată reformă a Curţii supreme, dar şi-a întrerupt lucrările după o ieşire violentă a liderului conservatorilor, Jaroslaw Kaczynski, care şi-a manifestat exasperarea faţă de folosirea de către deputaţii din opoziţie a numelui fratelui său geamăn, fostul preşedinte Lech Kaczynski, mort într-un accident de avion în aprilie 2010. Jaroslaw Kaczynski i-a acuzat pe deputaţii opoziţiei că i-au "distrus", "asasinat" fratele, menţionează AFP.
Polonezii, îndemnaţi să adopte un parlamentar şi să se roage pentru el
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

183
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
183

0
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
0

25
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
25

24
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
24

3.541
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
3.541

119
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
119

39
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
39

94
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
94

3.585
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.585

2.361
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.361

2.365
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.365

4.902
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.902

8.816
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.816
















Comentează