Polonia este de acord cu Donald Trump: NATO trebuie să-și majoreze bugetul de apărare la 5% din PIB

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-01-2025 03:21

Actualizat: 13-01-2025 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: ct100.ro

Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se confruntă cu probleme financiare. Dar ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat duminică pentru „Financial Times” că Varşovia poate fi „legătura transatlantică” între Europa şi provocarea lansată de viitorul preşedinte al Statelor Unite, scrie POLITICO.

Ministrul polonez a recunoscut că „va fi nevoie de încă un deceniu” pentru a atinge obiectivul propus de Trump, dar spune că preşedintele ales al SUA „nu ar trebui criticat pentru că a stabilit un obiectiv cu adevărat ambiţios, pentru că altfel vor exista unele ţări care vor continua să dezbată dacă este într-adevăr nevoie de mai multe cheltuieli”.

Obiectivul propus de 5% este mai mult decât cheltuieşte în prezent orice membru NATO.

Polonia se apropie cel mai mult de acest obiectiv, cheltuind 4,12% din PIB-ul său pentru apărare în 2024 şi îşi propune să crească cheltuielile la 4,7% în acest an. Statele Unite au cheltuit anul trecut 3,4 % din PIB pentru apărare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri