Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia își reafirmă solicitarea de despăgubiri de război către Germania, în timpul comemorării a 84 de ani de la invazia nazistă

Ebraismo in pillole
Germania nazista

Preşedintele polonez Andrzej Duda şi mai mulţi membri ai guvernului de la Varşovia au comemorat vineri împlinirea a 84 de ani de la atacul nazist asupra Poloniei care a declanşat al Doilea Război Mondial şi au cerut din nou reparaţii de război Germaniei, transmite agenţia EFE.

Dimineaţă la ora locală 04:45, ora la care trupele naziste au pătruns pe teritoriul polonez prin peninsula Westerplatte, preşedintele Duda a condus o ceremonie la care au sunat sirenele de raid aerian, a fost înălţat drapelul polonez şi a fost intonat imnul Poloniei, conform agerpres.

În oraşul din apropiere Wielun, unde un spital a fost prima ţintă a unui bombardament german asupra Poloniei, premierul polonez Mateusz Morawiecki a susţinut un discurs în care a spus că "încă nu au fost depăşite" consecinţele invaziei germane şi că din cauza "timpului furat şi al celor cinci decenii pierdute (...) nimic nu este aşa cum ar fi trebuit să fie".

El a insistat că, deşi "Polonia şi Germania sunt astăzi partenere în UE, pentru a avea relaţii normale în viitor trebuie închis acest capitol negru", întrucât "omagiile nu sunt suficiente" şi "este de asemenea nevoie de reparaţii, pe care le cerem neobosit". "Cerem nu doar comemorare, cerem adevăr, justiţie şi compensaţii", a adăugat premierul polonez.

De partea sa, ministrul-consilier al ambasadei germane în Polonia, Robert Rohde, adjunct al ambasadorului, a spus în intevenţia sa la ceremonie că "încă şi astăzi sunt dificil de găsit cuvintele potrivite pentru a descrie actele monstruoase comise împotriva Poloniei" în al Doilea Război Mondial.

După ce a evocat ani la rând chestiunea reparaţiilor de război fără a avansa o sumă concretă, guvernul de la Varşovia a cerut oficial Germaniei în septembrie anul trecut să-i plătească 1.350 de miliarde de euro, invocând o evaluare făcută de o comisie alcătuită din economişti, avocaţi şi istorici.

Guvernul de la Berlin a transmis însă în mod repetat că, din punctul său de vedere, problema reparaţiilor de război cerute de Polonia este închisă, întrucât guvernul polonez a semnat în anul 1953 un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind reparaţiile de război.

Însă conform Varşoviei, acel acord semnat de guvernul comunist polonez este nul din punct de vedere juridic, dat fiind că atunci Polonia acţiona la ordinele URSS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.