Varşovia semnează o scrisoare de intenţie cu grupul american Raytheon privind achiziţionarea de rachete sol-aer Patriot, contract estimat la peste 5 miliarde de euro, a anunţat luni ministrul apărării al Poloniei, informează AFP. "Semnăm o scrisoare de intenţie care face cel mai probabil ca partea şi societatea care vor realiza sistemul de apărare antirachetă polonez să fie societatea Raytheon şi guvernul american cu care vom semna un acord", a declarat Antoni Macierewicz, citat de agenţia PAP.
Precedentul guvern polonez a optat pentru oferta americană, însă actualul cabinet al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), ales în octombrie, l-a repus în discuţie la sfârşitul lui februarie, estimând că preţul este prea ridicat, termenele de livrare prea lungi şi condiţiile intermediare necunoscute, potrivit lui Macierewicz, care a declarat la acea dată că acel contract era "de fapt inexistent". Polonia intenţionează să obţină opt baterii de rachete până în 2025, însă doreşte să primească două în trei ani de la semnarea contractului, "pentru a-şi asigura provizoriu apărarea antirachetă şi antiaeriană", potrivit unui comunicat oficial publicat în aprilie.
Potrivit lui Macierewicz, semnarea scrisorii de intenţie a devenit posibilă datorită angajamentului societăţii Raytheon cu privire la faptul că "50% dintre cheltuieli vor fi realizate în Polonia de societăţi poloneze din industria armamentului". Optând pentru rachetele Patriot ale companiei americane Raytheon, Polonia a renunţat la o ofertă din partea Consorţiului european Eurosam, ce reuneşte MBDA France, MBDA Italia şi Thales. Ministrul a declarat, de asemenea, că discuţiile cu constructorul european Airbus în vederea achiziţionării de elicoptere multirol Caracal nu se vor putea solda cu un rezultat "atât timp cât nu va exista un acord al părţii franceze asupra condiţiilor de offset", adică privind partea contractului realizată în Polonia. El a precizat că problema ar urma să fie tranşată până la finalul anului, conform Agerpres.































Comentează