Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pompierii au fost păziți de jandarmi în timp ce stingeau o casă care ardea ca o torță

Flăcările au mistuit, în noaptea dintre ani, o casă din Cluj-Napoca. Mai mulți jandarmi au fost trimiși la locul incendiului, pentru a asigura siguranța salvatorilor și a persoanelor care se adunaseră acolo.

Citește și: Dana Budeanu a ales Fătălăul Anului 2020

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3.10, într-o casă din municipiul Cluj-Napoca, informează Mediafax.

În momentul sosirii pompierilor la locul incendiului, arderea se manifesta generalizat la întreg acoperișul casei și într-una dintre camerele acesteia. În alte două încăperi erau focare cu intensitate diferită și erau complet inundate cu fum.

„Având în vedere agitația familiei autoevacuate și faptul că a fost transmis inițial în apelul de urgență faptul că a rămas un copil înăuntrul casei, pompierii au pătruns înăuntrul camerelor cuprinse de flăcări pentru a căuta dacă au rămas, într-adevăr, persoane surprinse înăuntru. Din fericire, nu rămaseră persoane înăuntru, ci a fost o informație neclară transmisă de familia cu cinci membri, care a reușit să se autoevacuaeze până la sosirea pompierilor”, anunță ISU Cluj.

Focarele au fost stinse în 20 de minute după sosirea pompierilor la fața locului, fiind evitată extinderea flăcărilor la o altă casă situată la o distanță de patru metri față prima casă.

Imobilul, cu o suprafață de cca 70mp, a fost distrus în mare parte de flăcări, având în vedere că în podul acestuia a fost depozitată o cantitate mare de materiale combustibile și care ardeau generalizat în momentul sosirii pompierilor la fața locului.

Un echipaj de jandarmi a fost dislocat la locul incendiului, pentru a asigura siguranța salvatorilor și a persoanelor care se adunaseră în apropierea zonei respective.

Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă și neglijența familiei în manipularea acestuia.

Echipajul SAJ a consultat o persoană pentru o rană ușoară, suferită după finalizarea intervenției, însă nu a fost transportată la spital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.