Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pompierii controlează în întregime incendiul din California, în urma căruia au murit 87 de oameni

Captura AFP
Incendiu California

Pompierii americani au reuşit să controleze în întregime, după mai mult de două săptămâni de eforturi, celebrul "Camp Fire", cel mai devastator incendiu din istoria Californiei, care a ucis cel puţin 85 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ al victimelor - al căror număr a fost revizuit în scădere - prezentat de autorităţile locale, informează AFP luni, potrivit Agerpres.

Un bilanţ precedent raportase cel puţin 87 de morţi, iar autorităţile americane au recunoscut că au furnizat presei o informaţie eronată.

În schimb, numărul persoanelor date dispărute a urcat la 296, în comparaţie cu 249 cât anunţase precedentul bilanţ. Este posibil ca multe dintre aceste persoane să nu ştie că sunt căutate.

Pompierii americani au anunţat duminică seară că au reuşit să controleze în totalitate acest incendiu care a devastat o suprafaţă de 620 de kilometri pătraţi din nordul statului California, unde a distrus orăşelul Paradise.

Ploile din ultimele zile care au căzut în acea regiune de pe coasta vestică a Statelor Unite i-au ajutat să stingă focul, însă, de asemenea, au făcut dificile operaţiunile de căutare a rămăşiţelor umane de către echipajele de intervenţie.

Incendiul, care s-a declanşat pe 8 noiembrie, a distrus aproape 14.000 de locuinţe, 530 de magazine şi 4.500 de alte clădiri, a precizat Biroul pompierilor din California (Cal Fire).

Mii de pompieri au fost mobilizaţi şi zeci de mii de oameni au fost obligaţi să îşi evacueze locuinţele.

Trei persoane au murit într-un alt incendiu de amploare, care izbucnit mai la sud şi care a afectat celebra staţiune balneară Malibu. Acel focar, denumit "Woolsey Fire", care a devastat peste 390 de kilometri pătraţi, este la rândul său controlat în totalitate.

Originea celor două incendii nu a fost încă identificată, însă mai multe familii ale victimelor au demarat o acţiune în justiţie la San Francisco împotriva furnizorului local de electricitate, Pacific Gas & Electricity (PG & E). Potrivit acestei plângeri, incendiul ar fi fost cauzat de "scânteile" apărute pe o linie de înaltă tensiune administrată de această companie.

Preşedintele american Donald Trump, care s-a deplasat la faţa locului săptămâna trecută, şi-a exprimat tristeţea şi a constatat amploarea pagubelor alături de primarul din Paradise, Jody Jones.

Prima sa reacţie, care acuza proasta gestionare a pădurilor de către statul California, a fost criticată. Donald Trump a ameninţat, de asemenea, cu tăierea fondurilor federale alocate luptei contra incendiilor.

Fumul dens provocat de incendiu a fost resimţit până la San Francisco, la o distanţă de peste 240 de kilometri în raport cu oraşul Paradise. Metropola americană a fost obligată să emită o alertă de poluare a aerului, iar şcolile au fost temporar închise.

California, victima unei secete cronice de mai mulţi ani, se confruntă cu o serie de incendii majore de peste un an.

În septembrie, "Mendocino Complex" a fost controlat după aproape două luni de eforturi. Acel incendiu a devastat aproape 190.000 de hectare, devenind cel mai amplu incendiu de pădure din istoria recentă a acestui stat american.

Guvernatorul Californiei, democratul Jerry Brown, a avertizat că se aşteaptă la un număr încă şi mai mare de incendii de acest tip, din cauza modificărilor climatice.

Însă Donald Trump a minimalizat rolul jucat de acest fenomen. Preşedintele republican a spus în trecut că schimbările climatice sunt "o farsă" şi le-a pus în mod public sub semnul întrebării, sfidând consensul existent în comunitatea ştiinţifică, potrivit căreia cauzele umane se află la originea acestui fenomen global.

În California, preşedintele a spus că vizita lui în zonele devastate de incendiu nu l-a făcut să îşi reevalueze poziţia în această chestiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.