Pompierii fac apel la populaţie să nu mai incendieze terenurile agricole în Caraş-Severin

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-03-2020

Actualizat: 18-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.alba24.ro

Pompierii fac apel la populaţie să nu mai incendieze terenurile agricole, după ce s-au confruntat cu mai multe incendii de vegetaţie uscată pe raza judeţului Caraş-Severin, anunţă Agerpres

"A venit căldura, iar o dată cu ea, şi metehnele cetăţenilor de a aprinde vegetaţia uscată sau altfel spus, igienizarea trenurilor prin incendiere. Fac un apel. Ca şi orice structură a Ministerului Afacerilor Interne, şi noi suntem implicaţi în acest fenomen, în combaterea COVID-19. Este greu să gestionăm absolut totul.

Ne facem datoria, mergem la intervenţii, însă oamenii trebuie să înţeleagă faptul că se poate să solicite să vină pompierii pentru că le ia foc casa şi nu mai avem pe cine trimite. Îmi pare rău că dau un astfel de mesaj, însă oamenii trebuie să-l ia în serios şi să nu mai incendieze terenurile şi să ne lase să ne concentrăm să ne facem datoria", a declarat inspectorul şef al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, col. Cristinel Coneru.

Citește și: Pacienții devin imuni după ce se vindă de coronavirus, apreciază cercetătorii! Cu semnul întrebării rămân, însă, oamenii cu deficiențe imune

Incendiile se generează undeva la începutul zilei, iar pompierii sunt chemaţi seara, iar aceştia constată că focul se manifestă pe mai multe fronturi, chiar şi pe zeci de hectare.

La rândul său, prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, spune că va responsabiliza şi unităţile administrativ-teritoriale, care au măcar o persoană responsabilă în acest sens, iar Serviciile locale pentru situaţii de urgenţă nu doar să meargă la intervenţii, ci să aibă evidenţa proprietarilor de terenuri agricole, pentru ca aceştia să poată fi traşi la răspundere atunci când, în mod iresponsabil, dau foc la terenuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri