Echipele IGSU au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 23 de localităţi din 10 judeţe, pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vremea rea, în contextul în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis 86 de atenţionări privind averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice, viituri rapide şi creşteri de debite, informează agerpres.ro.
Au fost afectate de vremea rea judeţele Arad, Bihor, Covasna, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vaslui.
Pompierii au acţionat pentru înlăturarea a 36 de arbori doborâţi de vânt pe carosabil sau autoturisme, evacuarea apei dintr-o locuinţă, 18 curţi şi trei subsoluri, precum şi pentru remedierea în cel mai scurt timp a situaţiei generate de 52 de acoperişuri ale unor imobile afectate din cauza vântului puternic.
În judeţul Sibiu, în zona Poiana Neamţului, pompierii au derulat o operaţiune de salvare a 12 persoane - opt adulţi şi patru copii - rămase blocate pe o insulă formată în mijlocul râului Avrig. În aproximativ o oră, cu ajutorul scării culisabile şi a mijloacelor de salvare specifice, s-a reuşit aducerea la mal, în condiţii de siguranţă, a persoanelor surprinse de apă. Acestea nu au necesitat îngrijiri medicale.
La rândul lor, pompierii suceveni au intervenit în localităţile Şesuri şi Panaci pentru degajarea copacilor de pe un drum forestier, care blocau accesul pentru 15 persoane aflate în patru autoturisme. În scurt timp, situaţia în zonă a fost remediată, iar circulaţia a fost reluată, în condiţii de siguranţă.
Efecte ale vremii nefavorabile s-au înregistrat şi în judeţul Mureş, localităţile Târgu Mureş, Târnăveni, Sovata, Răstoliţa, Ernei şi Batoş, unde, din cauza vântului puternic, acoperişul unui bloc, 39 de acoperişuri ale unor case şi un acoperiş al unei anexe gospodăreşti au fost afectate. Pompierii mureşeni au intervenit şi pentru degajarea a patru copaci, dintre care unul căzut pe calea ferată.
În judeţul Iaşi, localităţile Iaşi, Miroslava, Scânteia, Galata şi Ciurea, militarii au intervenit pentru înlăturarea efectelor în urma cărora 11 acoperişuri ale unor imobile au fost afectate, 21 de copaci au fost doborâţi de vânt, iar trei gospodării au fost inundate.
Vremea rea a generat efecte şi în judeţul Bihor, localităţile Leleşti, Inand şi Şuncuiuş, zone în care pompierii au intervenit cu mijloacele specifice pentru evacuarea apei din 15 curţi, degajarea copacilor şi a stâlpilor de electricitate doborâţi de vânt.
Pompierii militari au intervenit în 23 de localități din 10 județe, după fenomenele meteorologice extreme
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Amplă campanie dedicată copiilor și adolescenților asupra pericolelor din mediul online: "Tu alegi între uz şi abuz de Internet"
14

2.196
Culisele condamnării ex-ministrului Chesnoiu (PSD): Avocații au încercat decredibilizarea martorului cheie al DNA cu așa-zise probe științifice și cu atacul la aparatura folosită la înregistrarea ambientală
2.196

24
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează Indexul Antreprenoriatului și Leadershipului Feminin
24

2.099
A inventat un caz de hărțuire: o tânără de 18 ani și-a trimis singură mesaje de amenințare și a reclamat un profesor
2.099

47
Avertisment important pentru schiori: Salvamontiștii recomandă să nu ieșiți de pe pârtii
47

1.722
Austeritatea lovește și turismul românesc - Frână puternică în plin sezon de schi
1.722

3.381
Fost deputat condamnat pentru mită cere statului 6,2 milioane de lei, exact suma confiscată în dosarul ANRP
3.381

36
Cutremur slab în Buzău, joi dimineața
36

41
Depozitare ilegală de deșeuri la intrarea într-o comună din Arad. Garda de mediu a dat ultimatum primăriei
41

3.356
Probleme cu OUG care interzice jocurile de noroc - Primarii pun întrebări: Nu vor mai fi nici agenţii loto?
3.356

558
Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, ctitorie a lui Gigi Becali, a fost nominalizată la competiția 'Destinația Anului 2026'
558

4.783
VIDEO Percheziții de amploare în patru județe: Este vizată mafia care omora câinii fără stăpân
4.783

4.406
Horoscopul zilei din 6 martie 2026 - Venus intră în Berbec. Două zodii aprind focul iubirii/ Se poate ajunge și la lacrimi
4.406

















Comentează