Pompierii militari au recuperat trupul unei femei din apele râului Moldova, la Sasca Mică

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 23-06-2020

Actualizat: 23-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul pentru IMM

Pompierii militari au intervenit, marţi, pentru a salva o femeie care a fost observată în apele râului Moldova, pe raza localităţii Sasca Mică, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a precizat că salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu două bărci pneumatice pentru a cerceta zona, iar ulterior persoana a fost văzută pe o insulă din albia râului şi s-a intervenit pentru a se ajunge la ea, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dezvăluire din ședința programată de Klaus Iohannis, la care participă și Ludovic Orban: Nu s-ar mai deschide .

Pompierii militari au constatat că este vorba despre o femeie, în vârstă de aproximativ 44 de ani, întinsă la pământ şi care nu se mişca.

Salvatorii au reuşit să recupereze victima, să o aducă la mal, iar pompieri paramedici de la SMURD au efectuat manevre de resuscitare, fiind sprijiniţi şi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul din cadrul echipajului SAJ a declarat decesul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, femeia nu a fost victimă a inundaţiilor, pentru că nu s-au înregistrat viituri în zonă, iar poliţiştii vor stabili împrejurările şi cauzele în care s-a produs evenimentul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri