'Aștept ca noul guvern să dea dovadă de mai mult dinamism social, odată cu voința de a asculta toate părțile, și să fie dispus la compromisuri'', a declarat președintele Ilves în fața presei, anunțând care este alegerea sa pentru postul de premier al țării, scrie Agerpres.
AFP notează că Roivas va deveni astfel cel mai tânăr prim-ministru din Uniunea Europeană.
Desemnarea sa, care trebuie să fie confirmată de parlament, reprezintă o surpriză, chiar dacă el era considerat un protejat al lui Andrus Ansip. Numele său nu a apărut decât după retragerea neașteptată a candidaturii, pentru postul de șef al guvernului, a lui Siim Kallas, comisar european pentru transporturi și fost prim-ministru al Estoniei.
Comentează