Ponta, despre Băsescu:Nu cred că e o surpriză că nu mi l-a acordat

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 17-03-2014

Actualizat: 17-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

 

”Am trimis Parlamentului scrisoarea în baza noii legi privind cooperarea interinstituţională. Guvernul are obligaţia să trimită către Parlament cu 10 zile înainte de Consililiul European mandat cu care reprezentantul României, preşedintele sau primul ministru participă. Deşi este vorba de un program sută la sută de Guvern, în sensul că se discută despre semestrul financiar, adică probleme bugetare fiscale pe energie, va participa totuşi preşedintele. I-am cerut mandat de reprezetare dar, nu cred că e o surpriză că nu mi l-a acordat", a precizat Ponta, întrebat în legătură cu scrisoarea trimisă conducerii Parlamentului privind reuniunea Consiliului European din 20-21 martie.


Ponta a adăugat că preşedintele Traian Băsescu nici nu a cerut Guvernului un punct de vedere, aşa că el a informat Parlamentul pentru că avea obligaţie legală."Mai pe româneşte, nu ştiu ce va spune preşedintele joi, ce va spune despre exerciţiul bugetar, energie, chiar nu ştiu", a adăugat Ponta. Întrebat dacă se poate declanşa un conflict între Parlament, Guvern, Preşedinţie privind participarea la Consiliul European, Ponta a răspuns: "Se poate, dar nu va fi cazul". El a explicat că până în noiembrie, când vor avea loc alegerile prezidenţiale, mai sunt două Consilii Europene şi nu are rost să facă un conflict.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri