După dezastrul de la prezidențialele din noiembrie 2014, românii au avut ocazia să vadă un alt Victor Ponta. Spășit, umil, ușor speriat și dezorientat, un pic mai reflexiv decât ne obișnuise. Părea că și-a învățat foarte bine lecțiile. Cei mai bătrâni și-l amintesc după înfrângerea similară a mentorului său politic din 2004, Adrian Năstase. Tânărul Ponta, dinaintea eșecului lui Năstase, era o clonă mai puțin educată a tutorelui politic: arogant, zeflemitor, grobian în multe situații. După alegeri, cel autointitulat Che Guevara, părea vocea cea mai lucidă din partid.
Aparent decoperim, deci, un ”pattern” de răspuns: când e pe val, aburii puterii îi iau mințile, când e sub val, își regăsește micimea umană.
Regula pare astăzi înșelătoare. Ponta n-a fost niciodată mai nesemnificativ ca om politic cum e acum. De la usturătoarea înfrângere de la scrutinul prezidențial s-au mai întâmplat multe: s-a început urmărirea penală împotriva sa, a fost chiar trimis în judecată, a pierdut partidul, după o manevră copilăroasă de a-și impune un loial în fața lui Dragnea, iar funcția de prim-ministru a fost golită de conținut, în timp ce el încă se mai iluzionează că o deține.
Mai ”nimic” decât azi Ponta n-a fost niciodată. Mai mult decât atât, niciun premier în funcție n-a avut atât e puțină putere cum are Ponta astăzi. Și, totuși, Ponta a trecut la atac, ca-n ”vremurile bune”, alegându-și ținta cea mai de sus: Președintele României.
A început iar să se plimbe pe afară, fără mandat de la șeful politicii externe, îi dă replici obraznice acestuia, când i se cere socoteală, ia în balon Opoziția parlamentară, își jignește adversarii de câte ori prinde câte un microfon.
Cum se explică această abatere de la regula - când ești sus, devii ofensiv, când ești jos, te prefaci umil? Să se creadă Ponta pe cai mari? Să-și supra-estimeze șansele de revenire în politică? Să-l fi părăsit simțul realității, fără de care, în politică, ești terminat?
Niciuna din toate astea. Ajungând la fundul sacului, Ponta nu mai are ce pierde. Trebuie cumva doar să conserve iluzia celorlalți că mai există. Izolat în plan european de omologii săi, din cauza statutului judiciar, Ponta e obligat să fenteze aparențele. Acesta e motivul pentru care pleacă hai-hui, prin țări care încă îl mai bagă în seamă, din Orientul Mijlociu, de la Est sau din Balcani. Încalcă o cutumă constituțională? Puțin îi pasă. Constituția a fost oricum ultima lui grijă de când e în politică. Cu atât mai puțin azi, când trebuie să facă eforturi să-și convingă mâna de susținători și sponsori că mai reprezintă ceva.
Toți foștii prieteni nu mai sunt în jurul lui, pentru că trebuie să-și apere pielea sau să-și facă urma pierdută. Maior e ambasador în SUA, Udrea se luptă cu propriile dosare, Ghiță dă socoteală pentru contractele privilegiate cu statul, Oprea e pe făraș, tata socru mai face și el câte o vizită pe la DNA.
Obiectivul lui Ponta este să-și ducă până la capăt mandatul. Greu de crezut că va reuși. Dosarul lui înaintează cu celeritate la tribunal și, undeva în primăvară, ar putea primi o decizie în primă instanță. Moment în care s-ar pune în pielea unui alt membru al guvernului, Fenechiu, care, până și după standardele relaxate ale lui Ponta, a trebuit să plece din cabinet.
În plus, pe culoarele justiției, se zvonește că ar mai fi și alte fapte, de data asta din timpul mandatului de premier, care ridică suspiciuni procurorilor. O nouă cerere de urmărire penală l-ar pune pe gânduri pe Dragnea, adevăratul deținător al puterii executive.
Îl simte Ponta pe Iohannis slăbit și vrea să-și ia revanșa? Să le arate românilor cât de mult au greșit atunci când nu l-au votat în turul al doilea?
Iohannis a dezamăgit, fără îndoială, și a mai pierdut din popularitate. Cu toate astea domină autoritar clasamentele popularității. De ce s-ar pune cineva, aflat atât de jos, cu un ”colos al sondajelor”?
Motivul e același. Nu mai are nimic de pierdut, în afara funcției de premier. Și dacă va fi strivit în această luptă inegală, el trebuie să demonstreze că încă mai există. Dacă finanțatorii simt că ți-ai pierdut elanul, că nu mai ai ”zvâcul” de odinioară, schimbă barca înainte să apuci să clipești.
Peste toate acestea, nu e doar amibiția de a încheia un mandat complet de premier. Sunt și câteva mize care îl obligă pe Ponta să rămână la butoane în primăvara următoare. Misiunea lui este să împiedice reînnoirea mandatelor actualilor șefi ai DNA. El trebuie să-l blocheze pe Iohannis în a semna o asemenea continuitate și, din postura de premier, poate să o facă.
Întârzierea numirilor până după alegerile parlamentare e vitală, pentru că mai lasă o speranță PSD și altor persoane cu probleme penale să recâștige guvernul și să-i izoleze pe Iohannis și liberali. Dacă PSD câștigă parlamentarele, abia atunci Iohannis e un om terminat. Cu un nou premier de la PSD, legitimat prin alegeri, Iohannis, foarte slăbit electoral, va fi nevoit să negocieze numirile procurorilor, dacă nu cumva să accepte propunerile viitoarei puteri executive.
Din acest punct de vedere, Ponta nu e singur. Aici are foarte mulți aliați, mult mai mulți decât și-ar putea imagina cineva. Adevăratul partid al lui Ponta nu e PSD, e partidul tuturor penalilor din România. E drept, niciunul nu vrea să-l sprijine la vedere, niciunul nu și-l va asuma ca ”al lui”, dar toți, din toate cotloanele în care stau ascunși, își pun speranțele în el, în misiunea lui fundamentală de a întârzia instalarea confortabilă a lui Iohannis la butoanele instituțiilor de forță până la un nou vot popular.
Ponta știe că aceasta e singura carte care îl mai face atractiv în cercurile de putere și influență, e unicul element care îi mai poate aduce prieteni și aliați.
Asta îl obligă să intre într-un război de guerilă cu cel mai popular politician al momentului, cu toate riscurile, cu toate pierderile. Momentul culminant va fi în primăvară, când, indiferent dacă Ponta va fi mai fi ”în picioare” sau prăbușit la orizontală, trebuie să mai aibă puterea să scoată pixul din buzunar și să-i trimită lui Iohannis propuneri de șefi ai Parchetelor care nu vor fi pe placul acestuia. Și-apoi să mai reziste încă șase luni acestei confruntări.
Partea proastă pentru Ponta e că și Iohannis știe jocul.
Comentează