Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta, la un pas să-şi piardă titlul de doctor (surse)

ponta nervos

Fostul premier Victor Ponta este la un pas să rămână fără titlul de doctor, după ce o comisie de experţi desemnată de CNATDCU a stabilit, potrivit unor surse, că teza sa de doctorat este plagiată. Decizia finală va fi luată joi, de Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Comisia de ştiinţe juridice din cadrul CNATDCU a desemnat un grup de experţi pentru analiza lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Experţii au întocmit un raport care a fost avizat de Comisia de ştiinţe juridice şi trimis Consiliului General pentru verdictul final.

"În anexa 2 din ordinul ministrului se arată că noi nu avem nicio atribuţie în a decide. Noi am făcut nişte nominalizări şi am votat o comisie de lucru, formată din trei experţi. Ei au decis, ei iau hotărârea dacă e plagiat sau nu. Noi avizăm, dar pe fond comisia de ştiinţe juridice nu are nicio atribuţie. Consiliul General al CNATDCU va decide mâine, la şedinţă. Noi nu ne pronunţăm, pentru că legea nu ne dă acest drept", a declarat, pentru stiripesurse.ro, Mircea Bob, preşedintele Comisiei de ştiinţe juridice din cadrul CNATDCU.

Potrivit unor surse, experţii au stabilit să lucrarea de doctorat este în parte un plagiat. Profesorul Mircea Bob nu a dorit însă să confirme înainte de verdictul final al Consiliului General, din şedinţa de joi, de la ora 10. "Acest lucru nu îl pot comunica. Până la decizia Consiliului General nu pot să spun dacă s-a luat o decizie", a precizat preşedintele Comisiei de ştiinţe juridice.

În 2012, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat. Potrivit raportului Comisiei de Etică, "elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297 de pagini" ale tezei de doctorat, teza care, potrivit comisiei, "încalcă principiile eticii, integrităţii şi bunei conduite în activitatea de cercetare".

Vezi şi: Victor Ponta a trecut pe lângă moarte. Ce a pățit în evenimentele sângeroase de la Istanbul/ VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.