Ponta le-a transmis un NU răspicat, dar UNPR nu cedează. Compromis în Coaliție

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-12-2014

Actualizat: 12-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta a ieșit public și a dat o palmă celor de la UNPR, care au cerut introducerea unei legi prin care să fie taxate marile averi. Cei de la UNPR nu au dat înapoi și au insistat cu negocierile în coaliție.

Confruntat cu această problemă, liderul UNPR, Gabriel Oprea, a precizat: ”Vom face o conferință de presă la partid în care vom vorbi despre acest proiect de lege, la care ținem foarte mult”.

Surse din UNPR ne-au explicat că s-a cam ajuns la un compromis în interiorul coaliției de guvernare. Pentru a nu-i stricat planurile lui Ponta, dar pentru a nu rămâne nici UNPR-ul nesatisfăcut, proiectul de lege va fi introdus în procedurile parlamentare, se vor redacta toate normele de implementare, dar legea va produce efecte abia de la 1 ianuarie 2016.

În acest fel, Victor Ponta nu-și încalcă promisiunea de a nu crește niciun impozit și nicio taxă în 2015, iar UNPR își vede realizat proiectul de lege, care va fi un pilon al campaniei electorale a UNPR pentru anul 2016: ”I-am taxat pe bogați!”, acesta ar putea fi unul dintre mesaje.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri