DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Populația a cumpărat de șapte ori mai multe titluri de stat față de valoarea anunțată inițial

ministerul finantelor

Ministerul Finanțelor Publice a atras 735.264.000 de lei prin emisiunea de anul acesta din cadrul Programului Fidelis, ediția Centenar, față de 100 de milioane de lei cât a anunțat inițial. În cele trei săptămâni de subscriere, cererea a fost una extrem de mare: 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat, de 16 ori mai multe față de anul trecut.

Numărul mare de investitori arată încrederea pe care românii au avut-o în acest produs de economisire. Mă bucură faptul că relația dintre stat și oamenii în slujba căreia cu toții lucrăm poate fi, câteodată, atât de bună. Succesul programului de titluri de stat pentru populație din acest an este o dovadă clară a apetitului românilor pentru instrumentele alternative de economisire, a declarat Dacian Cioloș, prim-ministrul României.

Este cel mai mare succes înregistrat în urma unei emisiuni de titluri de stat adresate populației! Au fost cca. 3 subscrieri pe minut, 194 de subscrieri pe oră. Acest lucru demonstrează încrederea cetățenilor în statul român și faptul că era nevoie de un astfel de instrument de economisire în piață. Așa cum am declarat încă de la început, întreaga cerere va fi onorată, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.

Sunt bucuros că un număr ridicat de români sunt cu un pas mai aproape de bursă și au decis să-și administreze activ finanțele personale investind în titluri de stat. De astăzi, au posibilitatea să tranzacționeze la Bursa de Valori București, oricând, noile titluri de stat emise în cadrul programului ”Fidelis Centenar” și felicit Ministerul Finanțelor Publice pentru succesul emisiunii, a declarat Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București

Titlurile de stat vor fi tranzacționate pe Bursa de Valori București (BVB) începând cu data de 5 august 2016. Deținătorii titlurilor de stat le pot tranzacționa la prețurile cotate în mod transparent la BVB.

Prețul titlurilor de stat poate fluctua pe bursă, în funcție de condițiile de piață. Astfel, în cazul în care deținătorul alege să vândă titlurile de stat înainte de scadență, există posibilitatea ca valoarea acestora să fie mai mare, egală sau mai mică decât cea nominală de 100 de lei. Persoanelor, care dețin titluri de stat și le păstrează până la scadență, le vor fi răscumpărate de stat la valoarea nominală de 100 de lei per titlu.

La scadență va fi organizată o loterie aniversară cu 100 de premii în valoare de 1.000 de lei fiecare. Un investitor poate câștiga un singur premiu, indiferent de numărul de titluri deținute.

Elemente de background:

Ministerul Finanțelor Publice din România a inițiat emiterea titlurilor de stat destinate populației începând cu anul 1999, emisiunile realizându-se până în 2005. Cetățenii români puteau cumpăra, prin sediile trezoreriilor locale ale statului, titluri de stat în formă materializată, cu valori cuprinse între 100 și 10.000 de lei. Maturitățile la care populația putea investi erau cuprinse între 3 și 12 luni.

Din 2005, emisiunile destinate populației au fost oprite și reluate anul trecut. Astfel, în iunie 2015 a fost inițiat Programul FIDELIS, prima emisiune destinată populației. Scopul principal al programului era de a oferi populației un produs alternativ și sigur de economisire.

Prima emisiune a programului a fost intermediată de Raiffeisen Bank, BCR și BRD. Valoarea totală subscrisă a emisiunii s-a ridicat la 64,99 milioane de lei, oferind unui număr de 1.236 de investitori o dobândă anuală de 2,15%, pe o perioadă de doi ani. Valoarea unui titlu de stat a fost de 1.000 de lei, conform unui comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.