Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Populaţia din Kazahstan cere în continuare în stradă demisia preşedintelui: 150 de manifertanţi au fost arestaţi

Poliţia din Kazahstan a arestat în jur de 150 de persoane miercuri, protestele faţă de noul preşedinte Kassym-Jomart Tokayev continuând, în ciuda apelului său la dialog, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Demonstraţii de sute de persoane, evenimente rare în Kazahstan, au avut loc în repetate rânduri de la alegerile de duminică. Tokayev a câştigat cu 71% din voturi, asigurându-şi astfel un mandat de cinci ani.

Citește și: Viorica Dăncilă îi dă replica lui Klaus Iohannis! Răspuns-fulger

Majoritatea oamenilor au fost arestaţi când protestatarii s-au apropiat de o piaţă unde poliţia a interzis accesul, în centrul celui mai mare oraş din ţară, Almaty. Acolo plănuiau activiştii să protesteze în ziua ceremoniei de învestire a lui Tokayev.

Câţiva au reuşit să treacă de cordoanele poliţiei dar au fost înlăturaţi imediat, ei scandând „Kazahstan, înainte!” şi insultând ofiţerii.

Şoferii şi-au exprimat solidaritatea cu protestatarii încetinind şi claxonând. Multe birouri, magazine şi restaurante au închis mai devreme.

Citește și: Ruptură între USR și PLUS? Dan Barna a ocolit răspunsul

Criticii susţin că alegerile din weekend au fost frauduloase pentru că Tokayev, nominalizat în post de predecesorul său Nursultan Nazarbayev, care a stat la putere aproape 30 de ani, nu a avut cu adevărat un rival.

Nazarbayev, în vârstă de 78 de ani, şi-a anunţat demisia în martie însă el rămâne în postul de Yelbasy – lider naţional – iar criticii îl acuză că şi-a instalat o marionetă în funcţia de preşedinte.

Duminică şi luni alte 700 de persoane au fost reţinute.

La ceremonia de învestire, Tokayev nu a menţionat protestele însă a avut un ton paşnic.

Citește și: Liviu Dragnea s-a retras în carapace! Informații din camera de la Rahova

„Cetăţenii noştri sunt îngrijoraţi de felul în care are loc dialogul între autorităţi şi societate. Orice discuţie trebuie să fie bazată pe recunoaşterea plurităţii de opinii”, a afirmat el.

Tokayev a informat că va crea un consiliu naţional la care vor avea acces, printre alţii şi tinerii activişti.

Consiliul se va întruni pentru prima oară în august, a precizat Tokayev.

Biroul preşedintelui a informat că acesta a ordonat procurorilor din state să se asigure că trecătorii reţinuţi în zonele de protest vor fi eliberaţi. Într-un videoclip poate fi văzut cum poliţia reţine o persoană aflată pe o bicicletă, care susţine că se ducea acasă, având cumpărături în mână.

Autorităţile susţin că alegerile sunt legitime şi dau vina pentru proteste pe Alegerea Democrată din Kazahstan, o mişcare condusă de fostul bancher şi ministru Mukhtar Ablyazov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.