Populaţia României a crescut datorită migranților: numărul străinilor care au intrat în țară a fost mai mare decât al românilor care au părăsit țara

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Populaţia rezidentă a României a crescut cu 9.900 de persoane, la 1 ianuarie 2024, faţă de începutul anului anterior, şi a ajuns la 19.064.409 de persoane, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Fenomenul de imigrare constituie principalul motiv al creşterii populaţiei ţării în anul 2023. Astfel, soldul migraţiei internaţionale în anul 2023 a fost pozitiv, numărul imigranţilor depăşind numărul emigranţilor cu 81.988 de persoane, conform news.ro.

Datele INS relevă faptul că, în intervalul analizat, populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (51,9%, respectiv 51,4%).

În cursul anului 2023, femeile erau majoritare în rândul emigranţilor (52,4%), în timp ce, în în categoria imigranţilor, bărbaţii au fost cei mai mulţi (57,4%).

Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri