Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Populism cu efect de bumerang pentru Cioloș: Contestă pensiile primarilor, când el însuși este beneficiar de pensie specială

Inquam Photos / George Calin
Dacian Ciolos

Dacian Cioloș, președintele USR, a cerut luni partidelor din coaliția de guvernare să elimine pensiile speciale ale primarilor. Europarlamentarul a primit însă rapid o replică la mesajul prin care încearcă să abordeze facil o temă care inflamează opinia publică. Sebastian Bodu, fost europarlamentar și fost președinte al ANAF, îi amintește lui Dacian Cioloș că și el este beneficiar de pensie specială.

„Domnule Cioloș, dvs vorbiți de pensii speciale când dvs sunteți beneficiar al uneia, în calitate de fost comisar european, respectiv veți fi al alteia, în calitate de viitor fost euro-parlamentar. Faptul că e din bugetul UE (la care și noi contribuim) nu schimbă cu nimic natura specială a pensiilor dvs: nebazate pe contributivitate. Sunteți de un populism nu toxic, ci de-a dreptul grețos”, scrie Bodu, într-un comentariu la postarea lui Cioloș.

content-image

Mesajul inițial al lui Cioloș:

„Le cer șefilor coaliției toxice PNL-PSD-UDMR să ia rapid decizia ca guvernul lor să abroge intrarea în plată de la 1 ianuarie a pensiilor speciale pentru aleșii locali.

România nu-și mai permite o nouă castă de privilegiați.

Le cer domnilor Cîțu și Ciolacu să explice pensionarilor cu venituri mici pe care îi țin în sărăcie de ce ei și partidele lor se opun eliminării pensiilor speciale pentru aleșii locali, care pot ajunge la 7.000 de lei. În 26 de zile, aceste noi pensii speciale vor intra în plată, dacă nu sunt oprite acum.

USR e singurul partid din România care a desființat pensii speciale. Noi am condiționat intrarea la guvernare de desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, lucru care s-a întâmplat. Am cerut și anularea pensiilor speciale pentru primari, dar foștii parteneri de coaliție de la PNL și UDMR au acceptat doar amânarea intrării în plată, care acum expiră.

USR a introdus prin PNRR un sistem de indexare a pensiilor previzibil, anual, pentru a nu mai vedea partide „darnice”, care promit creșteri din pix. Până la sfârșitul anului, Guvernul României trebuie să instituie un Comitet de monitorizare, însărcinat cu revizuirea sistemului de pensii. Îi rog pe miniștrii Muncii și Familiei să ne spună dacă există acest comitet și cine face parte din el. Fiind o țintă în PNRR, dacă nu e îndeplinită, neglijența lor ne îndepărtează de următoarea tranșă de bani de la Uniunea Europeană.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.