Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Porosenko inventează discuții ”ca să șantajeze țări ca Polonia, Lituania și România”

revista presei
Evenimentul Zilei: Din septembrie 2013, cînd Crin Antonescu a început campania de rupere de PSD, era limpede că partidul de guvernămînt va avea candidat propriu şi că acel candidat nu va fi nimeni altul decît Victor Ponta. Repet, şi sub puterea, dacă nu doar sub puterea maşinii de diversiuni a PSD, ziarişti, politicieni, consultanţi de bodegă, păreleologi de toate soiurile s-au încăpăţînat să susţină în public că Victor Ponta nu va candida...  Dacă şi-a depus candidatura la capătul unui an de comedie a şovăielii, ce importanţă mai are? Are, are mare importanţă. Asta înseamnă că pentru a cîştiga Preşedinţia, după zece ani de stat deoparte şi două ratări la mustaţă (2004 şi 2009), PSD a pus la cale o întreagă strategie. Din ea fac parte manevre de amploare – de la scoaterea din joc lui Crin Antonescu din joc pînă la înfiinţarea PLR. Aceste manevre vor continua să fie făcute şi-n perioada următoare. Şi, spre deosebire de alţi ani prezidenţiali, candidaţii Opoziţiei vor trebui să facă faţă acum nu unei campanii electorale, ci unui şir de manevre de amploare, greu de contracarat, unele împotriva Legii, a Constituției, a Jocului democratic. Un baron PSD a chemat PSD-iștii să dea foc la țară pentru ca Victor Ponta să ajungă la Cotroceni. Evident, fără s-o știe, respectivul a folosit o metaforă. Adevărul acoperit de metaforă? PSD e decis ca de data asta să nu mai piardă scrutinul. Şi sub puterea acestei decizii cruciale, PSD e în stare de orice. Chiar să dea foc la ţară! Digi24: Rusia îşi poate trimite „în două zile trupele la Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti”, i-ar fi spus preşedintele rus, Vladimir Putin, omologului său ucrainean, Petro Poroşenko, scrie cotidianul german Sueddeutsche Zeitung care citează un document european... Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, relatează presupuse discuții cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu un scop precis, atrage atenția jurnalistul Emil Hurezeanu: „Uneori, am senzația că Poroșenko, relatând astfel de discuții cu Putin, de fapt, le transformă – dacă ele există. Dacă ele nu există – îi place să le inventeze el însuși, ca să șantajeze țări ca Polonia, Lituania și România”.  „Interesul lui este să fim cât mai mulți în aceeași situație. Îmi pare rău, nu suntem în aceeași situație”, a adăugat jurnalistul... „Faptul că rușii pot să ajungă repede până la Atlantic nu e niciun secret. Știm asta. Haideți să vedem: care pe care?. Să încerce! Nu cred că se va întâmpla”, a mai spus Emil Hurezeanu. RFI: La începutul acestui an, revista The Economist nota că 2014 urma să fie un an important pentru democrație. Într-o formă sau alta, 42% din populația lumii a votat sau va vota anul acesta. E foarte probabil ca 2014 să fie anul în care cei mai mulți oameni să fi votat vreodată în istorie. Cel mai amplu exercițiu electoral a avut loc anul acesta în India unde peste 814 milioane de oameni au avut drept de vot în una din cele mai mari alegeri din istorie. Sigur că India a dominat știrile mondiale la momentul respectiv, dar se pare că nu alegerile generale reprezintă votul care va marca anul acesta. În schimb, referendumurile – acele exerciții electorale cu cea mai mică frecvență, la care se votează pe un singur subiect – vor fi cele care rămân în memoria colectivă. Sondajele nu dau nicio preferință clară apropo de întrebarea dacă Scoția ar trebui să devină un stat independent sau nu. Dacă se va întâmpla, atunci uniunea de 300 de ani s-ar rupe cu efecte pentru ambele părți și cu urmări și pentru aliații lor. Unii prezic o situație economică grea, alții conturează scenarii apocaliptice de criză și război. Ce se va întâmpla concret nu putem estima decât la momentul la care se va întâmpla. Dar chiar și dacă Scoția nu se va desprinde de Regatul Unit, șansele ca un asemenea vot să aibă succes pe viitor rămân mari. Iar pentru că Londra promite orice scoțienilor doar-doar să nu voteze „Da” – ne referim la autonomie mai mare – indiferent de rezultat Marea Britanie va fi schimbată după această zi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.