Portarul Bernd Leno speră să revină la naţionala Germaniei, după accidentarea lui Neuer

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-02-2023

Actualizat: 02-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.amazon.com/

''Acum este un loc disponibil şi eu sper că pot convinge staff-ul tehnic de performanţele mele'', a declarat Leno, 30 ani, pentru revista Kicker.

În vacanţa de după CM 2022 din Qatar, Neuer aa suferit o fractură de picior la schi şi nu va mai putea juca cel puţin până în iunie la Bayern Munchen sau la naţională.

Leno, care a jucat la echipe ca Bayer Leverkusen şi Arsenal, a ajuns la Fulham în august anul trecut şi a reuşit să-şi regăsească ritmul, după ce la ''tunari'' a fost rezervă în sezonul 2021/2022: ''Este o experienţă de viaţă cu care m-am confruntat. Nu am făcut nimic greşit la Arsenal şi ei s-au putut baza mereu pe mine timp de trei ani ca nr. 1''.

La naţionala Germaniei, Leno a strâns 9 selecţii, fiind la concurenţă cu Manuel Neuer şi Marc-Andre ter Stegen.

Selecţionata de fotbal a Germaniei va juca primele meciuri din 2023 contra Perului (25 martie, Mainz) şi Belgiei (28 martie, Koln), ambele fiind amicale.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri