Portarul Sergio Rico (PSG) a fost externat după peste două luni de spitalizare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-08-2023

Actualizat: 18-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.amazon.com/

Portarul spaniol al echipei Paris Saint-Germain, Sergio Rico, a fost externat joi după mai bine de două luni de spitalizare în urma unui accident de călărie petrecut la El Rocio (Huelva), informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În urma accidentului, Sergio Rico a suferit leziuni grave care l-au ţinut cinci săptămâni la terapie intensivă, fiind transferat ulterior într-un salon al spitalului pentru continuarea tratamentului.

Sergio Rico a fost victima unui accident de călărie produs în Andaluzia pe 28 mai. Cu un traumatism cranio-cerebral, Rico a fost transportat cu elicopterul la spitalul Virgen del Rocio, unde a fost plasat sub asistenţă respiratorie.

Conform familiei sale, accidentul s-a petrecut când calul pe care îl călărea "a devenit incontrolabil" din cauza unei "şarete trase de catâri".

Accidentul s-a petrecut în apropierea locuinţei sale, la festivităţile El Rocio de la Huelva (sud-vestul Spaniei).

Ajuns în 2019 la PSG de la Sevilla FC, Sergio Rico (29 de ani, o selecţie) a jucat 24 de meciuri pentru clubul parizian. El a fost împrumutat la Mallorca în a doua jumătate a sezonului trecut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri