Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Portugalia: Sanctuarul din Fatima aşteaptă mii de credincioşi la tradiţionalul pelerinaj din luna mai

wikipedia.org
Fatima

Sanctuarul din Fatima, unul dintre motoarele turismului din Portugalia, aşteaptă săptămâna aceasta mii de credincioşi la tradiţionalul pelerinaj din luna mai, în condiţiile de normalitate după pandemie care a marcat precedentele două procesiuni, relatează EFE.

Mii de credincioşi vor fi prezenţi pe 12 şi 13 mai la Sanctuarul din Fatima, cel mai important eveniment religios din Portugalia şi care marchează apariţia Fecioarei Maria în faţa celor trei păstori într-o peşteră în 1917.

Odată trecută pandemia, au explicat surse ale Sanctuarului, va fi reluat ritualul marilor pelerinaje, cu slujbe în limbi străine şi binecuvântare a celor bolnavi, potrivit Agerpres.ro.

Deşi nu au oferit cifre exacte, sursele au precizat că pe lângă pelerinii portughezi, care au venit deja la locurile sfinte, se aşteaptă o participare numeroasă a credincioşilor străini, anul acesta fiind confirmată şi prezenţa pelerinilor de pe continentul celor două Americi, Asia şi Africa.

După portughezi, spaniolii sunt grupul cel mai numeros de credincioşi, cu peste 14.000 de vizitatori anul trecut.

În pofida normalităţii post-COVID-19, Fatima menţine circuite diferenţiate pentru a evita aglomerările, distanţarea fizică, măsurile de igienă şi se recomandă purtarea măştilor de protecţie în spaţiile închise şi în cele aglomerate.

Ceremoniile religioase încep marţi 12 mai, cu slujbe în limbi străine oficiale în Capela Apariţiilor, procesiuni, vecernie şi vor culmina miercuri 13 mai cu binecuvântarea celor bolnavi şi procesiunea de adio.

Arhiepiscopul venezuelean Edgar Peńa Parra, reprezentant al Statului Vatican, va prezida ceremonia.

Deşi Sanctuarul revine progresiv la normalitate, cifrele sunt încă departe de cele de dinainte de pandemie: în 2021 au fost prezenţi 2,4 milioane de pelerini, faţă de 6,3 milioane de participanţi în 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.