Posesorul autoturismului cu care un tânăr de 17 ani a accidentat mortal un copil în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, care se afla pe locul din dreapta al maşinii, a fost identificat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.
"În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, a fost identificat pasagerul aflat în autovehiculul implicat în accidentul rutier mai sus menţionat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani. În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, ca urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin.3 Cod penal, urmând a fi prezentat magistraţilor", informează Brigada Rutieră.
Sursa citată precizează că persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu are permis este pasibilă de aceeaşi pedeapsă ca şi cel care conduce autoturismul.
Şoferul care a ucis cu maşina un copil şi a rănit un altul, duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, are 17 ani şi nu posedă permis de conducere, anunţă Poliţia Rutieră.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând a fi prezentat magistraţilor.
"În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră, a fost identificat conducătorul autovehiculului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. De asemenea, a fost condus la sediul INML pentru prelevarea de mostre biologice", transmite Poliţia Rutieră.
Un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce au fost accidentaţi, duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, şoferul vinovat fugind de la locul accidentului.
Pe 28 iulie, în jurul orei 19,30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe Şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în care a fost implicat un autovehicul şi doi pietoni.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.
S-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre copii, în vârstă de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.
De asemenea, al doilea copil accidentat, în vârstă de 7 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Posesorul autoturismului cu care un tânăr de 17 ani a accidentat mortal un copil, reţinut pentru 24 de ore
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

82
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
82

272
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
272

2.020
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.020

56
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
56

37
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
37

969
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
969

66
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
66

1.124
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.124

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

194
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
194

50
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
50

4.237
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.237

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează