Promisiunea liderului nord-coreean Kim Jong-Un de a lucra "la construcţia economică socialistă" ar putea anunţa reforme inspirate din modelul chinez, afirmă un expert intervievat de AFP, deşi Phenianul nu va face niciodată o astfel de declaraţie explicită, scrie agerpres.ro.
Regimul nord-coreean a anunţat sâmbătă oprirea testelor nucleare şi a testelor cu rachete intercontinentale, precum şi închiderea complexului său de teste atomice, un gest salutat de preşedintele american Donald Trump, care urmează să se întâlnească în curând cu Kim Jong-Un în cadrul unui summit inedit.
În discursul său, liderul nord-coreean a anunţat de asemenea că "noua linie strategică" a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord va fi "construcţia economică socialistă".
Expresia a revenit de 56 de ori în relatarea agenţiei oficiale de presă KCNA.
A fost un moment când, după ieşirea din Războiul din Coreea (1950-1953), Nordul era mai bogat decât Sudul, beneficiind din plin de strategia Japoniei colonizatoare de a concentra în nord dezvoltarea industrială a peninsulei.
Însă această situaţie s-a inversat total datorită dezvoltării spectaculoase a Sudului şi a prăbuşirii economiei de stat nord-coreene, afectată de decenii de proastă administrare, apoi de căderea Uniunii Sovietice.
În 2016, salariul mediu era de 20 de ori mai mare în Sud, conform statisticilor sud-coreene. Nordul nu publică cifre privind Produsul Intern Brut.
Lucrurile par să se fi îmbunătăţit de la venirea la putere, la sfârşitul lui 2011, a lui Kim Kong-Un, Coreea de Nord tolerând tot mai mult iniţiativele private şi proliferarea unor mici antreprenori care fac comerţ cu produse alimentare sau cu bunuri venite din China.
În 2016, economia nord-coreeană a cunoscut cea mai puternică expansiune a sa, conform băncii centrale sud-coreene. Însă această tendinţă ar putea fi afectată de intensificarea sancţiunilor internaţionale.
În opinia lui Andrei Lankov, care lucrează pentru think-tank-ul Korea Risk Group, Kim Jong-Un are intenţia de a pune în aplicare "un program economic pe model chinez". Ar fi vorba "de reforme economice, care nu sunt însă numite astfel", spune el.
Liderul nord-coreean nu trebuie decât să privească spre China şi Vietnam dacă vrea exemple de partide comuniste care au îmbrăţişat capitalismul fără a pune în pericol ideea partidului unic. Mai mult, aceste partide s-au putut chiar consolida, deoarece o mai mare prosperitate a însemnat întărirea puterii.
Oficial, Kim Jong-Un nu va urma un astfel de drum. De altfel, la congresul partidului din 2016, primul în 36 de ani, el a denunţat "vântul murdar al libertăţii burgheze, al 'reformei' şi al 'deschiderii' care suflă la vecinul nostru".
Însă, în privinţa faptelor, schimbarea este reală.
Administratorii unor uzine nord-coreene au afirmat recent pentru AFP că odată ce îndeplinesc cotele fixate de stat, ei sunt liberi să achiziţioneze şi să vândă la preţuri negociate cu furnizorii şi clienţii.
Companiile de stat pot de asemenea investi în alte sectoare de activitate prin intermediul subsidiarelor. Compania naţională de transport aerian Air Koryo a investit de asemenea în afaceri cu băuturi fără alcool şi cu taxiuri.
Acest lucru a permis unor antreprenori să se lanseze sub 'protecţia' unor societăţi comerciale publice.
Nici agricultura nu a rămas în urmă, deoarece unii ţărani lucrează pentru cooperative publice care îşi pot cultiva propria parcelă şi îşi pot vinde produsele pe o piaţă în teorie ilegală, dare care există în toate oraşele nord-coreene.
Pentru moment, Nordul este departe de a produce în cantităţi suficiente. Chiar şi în anii fără secetă, peste 40% din populaţie suferă, conform ONU, de subnutriţie.
Expertul Andrei Lankov spune că Nordul îşi va spori investiţiile în diverse infrastructuri, va tolera o mai mare autonomie pentru companiile publice şi le-ar putea chiar permite antreprenorilor să îşi păstreze profitul.
Kim Jong-Un "speră să obţină o creştere economică durabilă, să îmbunătăţească nivelul de viaţă", mai declară el.
În timpul recentei sale vizite în China de luna trecută, prima sa deplasare oficială în străinătate, Kim Jong-Un a vizitat inclusiv o expoziţie care prezenta inovaţii recente ale Academiei Chineze de Ştiinţe de la Zhongguancun, aşa-numita "Silicon Valley chineză".
"Putem profita de puterea Chinei", a scris el, conform KCNA, în cartea de onoare, afirmând că Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord ar trebui să investească în ştiinţă şi în educaţie pentru a dezvolta "o putere ştiinţifică şi tehnică".
Este dificil totuşi să se anunţe un viraj de 180 de grade.
"Spre deosebire de tatăl sau bunicul său, Kim nu are niciun ataşament sentimental sau ideologic faţă de modelul socialist", recunoaşte Lankov.
Deşi Hruşciov l-a denunţat pe Stalin şi Deng Xiaoping l-a denunţat pe Mao, Kim nu poate scăpa de moştenirea de familie, mai spune expertul: "Nu se poate atinge de ideologie, deoarece nu poate spune ca tatăl sau bunicul său s-au înşelat".
Posibile reforme economice în Coreea de Nord (expert)
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.791
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
1.791

1.379
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
1.379

1.598
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.598

2.541
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.541

12.340
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
12.340

209
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
209

1.462
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.462

1.329
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.329

1.304
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.304

80
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
80

2.109
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
2.109

953
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
953

2.207
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.207
















Comentează