Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poşta a început să distribuie voucherele sociale: 250 de lei de la Guvern, din două în două luni

Inquam Photos/ Octav Ganea
voucher card sprijin pentru Romania

Poșta Română a anunțat, vineri, că a început să distribuie primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate de Guvern persoanelor cu venituri mici.

"Astăzi, Poşta Română îşi pune la dispoziţia oamenilor, aşa cum o face în fiecare zi, cel mai de preţ capital pe care îl are, poştaşii. Colegii mei au început, de la prima oră a dimineţii, să distribuie rapid loturile de carduri pentru voucherele valorice. Vreau să asigur populaţia că nu trebuie să existe nicio îndoială că nu vom reuşi să ducem această misiune la capăt cu succes, eficient, exact în timpul asumat în acest proiect. Spun asta, pentru că am mare încredere în angajaţii din operaţionalul companiei, care nu sunt la prima experienţă de acest gen. Să nu uităm că Poşta Română are capacitatea logistică necesară, fiind singura companie care are expertiza de a livra orice trimitere, chiar şi în cel mai îndepărtat colţ al ţării", a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Potrivit sursei citate, angajaţii operatorului naţional de servicii poştale distribuie populaţiei cu venituri reduse un prim lot de peste 35.000 de carduri electronice în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău, Olt şi Galaţi.

Următorul lot, de aproape 300.000 de carduri, va fi livrat de angajaţii poştali săptămâna viitoare, la nivelul întregii ţări. Dintre acestea, aproximativ 55.000 de carduri vor ajunge la beneficiarii din Bucureşti.

Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, acordate prin programul "Sprijin pentru România", vor fi acordate în patru tranşe, o dată la două luni, până la finalul anului.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuire şi distribuirea, şi încărcarea valorică a cardurilor. Astfel, încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, iar ajutoarele aferente tranşei I vor ajunge la beneficiari începând cu data de 20 iunie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.