Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Postul National Geographic este contestat de familia cântăreţei Aretha Franklin după dramatizarea vieții ei

My Magazine
National Geographic

Familia cântăreţei Aretha Franklin respinge dramatizarea vieţii ei realizată de National Geographic, susţinând că nu a fost consultată şi că nu va susţine miniseria de opt episoade „Genius”, cu Cynthia Erivo în rol principal, informează News.ro.

National Geographic susţine că a avut permisiunea de a realiza „omagiul adus geniului Arethei”, însă familia artistei a spus că a fost înlăturată din procesul de producţie şi cere acum fanilor să boicoteze serialul, relatează BBC.

Nepoata celei supranumite „regina muzicii soul” a publicat pe TikTok un clip în care protestează faţă de acest show împreună cu părinţii, rudele şi prietenii lor.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

„Ca rude apropiate, simţim că este important să fim implicaţi în orice film biografic despre viaţa bunicii mele şi este greu să obţii orice descriere precisă a vieţii oricui fără să vorbeşti cu cei mai apropiaţi”, a explicat ea. „În timpul procesului de scriere, regizare şi filmare a acestui film, am contactat reprezentanţii 'Genius' ca familie de mai multe ori, însă am fost desconsideraţi şi ne-a fost spus că nu se va lucra cu noi. Nu sprijinim acest film şi vă cerem ca nici voi să nu o faceţi, pentru că ne simţim jigniţi şi simţim că vor fi multe inexactităţi despre viaţa bunicii mele”.

Aretha Franklin a fost una dintre cele mai mari vedete pop, soul, gospel şi R&B din toate timpurile, cu peste 100 de piese în topurile Billboard, de la „Chain of Fools” şi „Respect” la „Think” şi „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman”.

Cu o viaţă tumultuoasă, în care a supravieţuit unor relaţii abuzive şi a lucrat cu lideri pentru drepturile civile precum Martin Luther King, Franklin a murit pe 16 august 2018, la vârsta de 76 de ani.

Un lungmetraj biografic, cu Jennifer Hudson în rol principal, aflat în producţie înainte de moartea ei, a fost produs cu aportul familiei şi urmează să fie lansat în vara acestui an.

Miniseria de opt episoade a National Geographic a fost anunţată în 2019 şi primele episoade au fost difuzate duminică în SUA.

Familia a recunoscut că nu a văzut miniseria, care a fost în mare parte scrisă de Suzan-Lori Parks, dramaturg premiat cu Pulitzer.

Citește și: Europenii pot mânca viermi în siguranță! UE a aprobat utilizarea lor: pot fi puși chiar și în pâine

Reţeaua de televiziune a precizat că a primit permisiunea pentru a realiza producţia din partea Aretha Franklin Estate, entitate separată de familie. Reprezentanţii National Geographic au spus că intenţia sezonului „Genius”, care a prezentat anterior vieţile lui Albert Einstein şi Pablo Picasso, a fost de a aduce un omagiu geniului Arethei Franklin. Primele cronici referitoare la acest sezon sunt împărţite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.