Potop în Caraș-Severin! Imaginile dezastrului vorbesc de la sine: Oameni evacuați și drumuri rupte / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-06-2020

Actualizat: 19-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproape 30 de oameni au fost evacuați, linia de cale ferată Reșița-Caransebeș a fost blocată de aluviuni, pe mai multe drumuri circulația a fost întreruptă și zeci de gospodării au fost inundate în județul Caraș-Severin, în urma ploilor din ultimele 24 de ore, scrie Mediafax.

ISU Caraș-Severin anunță că, din cauza ploilor din ultimele ore au fost semnalate revărsări de ape, formări de torente /viituri în aproape 30 de localități din județ.

„În urma acestor evenimente hidrometeorologice au fost inundate drumuri naționale, județene, comunale, străzi, grădini, curți, beciuri și locuințe, au fost colmatate podețe și subtraversări”, a anunțat ISU Caraș-Severin, vineri dimineața.

Totodată, au fost evacuate pentru 28 de persoane, în localitățile Oțelu Roșu, Păltiniș, Zăvoi, Remetea Mare.

Înfrângere grea pentru Ecaterina Andronescu: a pierdut alegerile în cadrul Politehnicii

Lucrătorii CFR au acționat pentru repunerea în funcțiune a liniei ferate Reșița-Caransebeș, blocată cu aluviuni și copaci căzuți, iar cei de la drumuri naționale au intervenit pentru curățarea sectoarelor de drum afectate: DN 57, 58, 58B, 68, E70, DN 6, DN 58 A. Pe unele sectoare de drum circulația a fost întreruptă temporar de mai multe ori pe parcursul zilei.

La Remetea Poganici și Obreja, reprezentanții SGA împreună cu pompierii au înălțat malurile cursurilor de apă cu ajutorul sacilor de nisip pentru a proteja gospodăriile din apropiere.

Pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorogice manifestate în județul Caraș-Severin în ultimele 24 de ore au intervenit peste 130 de pompieri militari din care 9 dislocați din județul Dolj și cel puțin 50 de pompieri voluntari.

De asemenea, au fost implicate si mai multe forțe ale Poliției, Jandarmeriei, Salvamont și Unității Speciale de Aviație Caransebeș.

În ultimele 24 de ore, în județ au fost emise patru avertizări hidrologice cod roșu, o avertizare meteorologică cod roșu și una cod portocaliu. Au fost transmise 6 mesaje prin RO-Alert și notificări autorităților locale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri