Potrivit lui Lloyd Austin, parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite este în prezent la cel mai înalt nivel

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-03-2023

Actualizat: 31-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic. Acesta a fost mesajul secretarului american al apărării, Lloyd Austin, în cadrul discuțiilor cu omologul său român, Angel Tîlvăr, se arată într-un comunicat al Pentagonului, anunță Rador.

Înaltul oficial american a salutat rolul României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și în conflictul din Ucraina.

"Am văzut relația excepțională dintre armatele noastre când am vizitat Baza Mihail Kogălniceanu, iar sprijinul generos al României a ajutat la întărirea flancului estic al NATO", a mai subliniat șeful Pentagonului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri