Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Povestea celui care i-a executat pe soții Ceaușescu/ VIDEO

Căpitanul care i-a executat pe soții Ceaușescu, Ionel Boeru, a acceptat să stea de vorbă cu un reporter de la „The Daily Mirror”, împreună cu care a mers și la mormântul foștilor dictatori ai României. Membru al plutonului de execuție din 25 decembrie 1989, Ioan Boeru spune că cele 29 de gloanțe trase din arma sa au fost cele care i-au ucis pe Nicolae și Elena Ceaușescu.

Ionel Boeru își mai amintește că Nicolae Ceaușescu mirosea tare a after shave, în timp ce Elena Ceaușescu, dimpotrivă, mirosea urât.

Boeru, acum în vârstă de 56 de ani, vorbește rar despre ce s-a întâmplat în ziua aceea, scrie „The Mirror”, care a postat în ediția online și varianta video a interviului cu românul, potrivit Digi24.

content-image

Boeru încă nu i-a spus fiicei sale celei mici, în vârstă de 9 ani, că el este cel care i-a executat pe soții Ceaușescu. „Nu este un motiv de mândrie, dar este ceea ce s-a întâmplat”, spune el.

Cu toate acestea, Ioan Boeru nu are niciun fel de regrete. „Sunt sigur că gloanțele trase de mine i-a omorât pe amândoi”, susține el.

Numai de trei ori a mers la mormântul soților Ceaușescu, a treia oară însoțindu-l pe reporterul de la „The Mirror”.

Ionel Boeru i-a povestit cum a decurs judecata, ce au spus și cum s-au comportat soții Ceaușescu la proces. Își mai aduce aminte de un amănunt pe care nu și-l poate explica: deși urma să fie executat, un colonel i-a adus lui Ceaușescu o doză de insulină, pentru că era diabetic. „Ciudat, dacă tot urma să fie ucis...”, a comentat el.

Fostul militar a mărturisit că, imediat după executarea soților Ceaușescu, s-a temut pentru o clipă că avea să fie executat, la rândul său,de alți soldați. „Am ridicat arma în aer și am strigat: Asta e pentru colegii mei din București și pentru toți aceia din Timișoara”, a povestit Ionel Boeru. „Am spus asta, sub imperiul șocului și al fricii”, a explicat el.

Și nu a fost singura dată când s-a temut că va fi omorât. Cadavrele cuplului Ceaușescu au fost puse în saci și urcate într-un elicopter. Era atât de puțin loc la bord, încât un soldat a trebuit să stea așezat pe cadavre pe drumul de la Târgoviște la București. Sângele din rănile lui Ceaușescu s-a impregnat pe uniforma lui, își amintește Ionel Boeru. La București au predat cadavrele și s-au întors apoi la baza lor. Țara era în derută și Boeru s-a termut că ar putea fi ucis în orice moment. „Se presupunea că este un secret ceea ce se întâmplase, dar când ne-am întors la bază, toată lumea știa. Era Crăciunul și ni s-a permis să bem. Mi s-a dat o sticlă de coniac românesc. Am băut-o aproape pe toată dintr-o suflare. Apoi am mers să mă culc. Am dormit două sau trei ore, apoi m-am trezit pentru masa de seară. Nu era prea vesel și am băut votcă. De obicei era interzis”, a povestit Ioan Boeru.

Fotografiile și imaginile video cu cadavrele ciuruite de gloanțe ale soților Ceaușescu au făcut senzație pe tot globul de acel Crăciun, reamintește The Mirror.

Boeru a părăsit armata în 2002 și acum trăiește într-un orășel la circa 60 de kilometri de București. Are trei copii. Din prima căsătorie are două fete – Ilona, de 31 de ani, și Maria, de 29. Amândouă lucrează la Londra, în industria turismului. S-a despărțit după execuție. „Soția mea nu a fost niciodată de acord cu ceea ce am făcut”, spune el cu tristețe. „Se temea că cineva se va răzbuna. A fost motivul principal pentru care căsnicia noastră a eșuat”, a explicat Ionel.

„M-am căsătorit din nou, dar fetița mea de 9 ani nu știe nimic. Însă ar putea afla oricând. Soția mea este îngrozită de asta, de modul în care fiica noastră va reacționa”, a mărturisit Ionel Boeru.

Convingerea lui este, însă, că gloanțele din arma lui au ajutat la sfârșitul dominației comuniste în Europa de Est, iar modul hotărât în care a acționat l-a ajutat și pe el în carieră. A fost promovat de la căpitan la locotenent-colonel și toată lumea îl invidia. „Una peste alta, sunt mândru că am jucat un rol la Revoluție”, a spus fostul militar.

http://www.mirror.co.uk/news/world-news/executioner-who-killed-romanian-dictator-4851422

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.