Într-un mic atelier din comuna Laza, judeţul Vaslui, din truda mâinilor unor femei vrednice, care ştiu a învârti fusul şi acul deopotrivă, se nasc fărâme de tezaur, ii cu altiţă, fuste, cămăşi bărbăteşti, brâie sau ştergare - comori care să stea în timp mărturie a dorurilor, necazurilor şi bucuriilor strânse de un neam, potrivit Agerpres.
Mii de puncte colorate, înfipte în pânze alburii, se adună laolaltă să scoată la iveală modele îndelung cercetate pe la mame, bunici sau mătuşi ce însufleţeau odinioară şezătorile, ori în cărţi găsite prin cotloane prăfuite şi poduri împăienjenite.
O căutătoare pasionată a unor asemenea poveşti este Rodica Bulboacă, meşter popular, cea care a înfiinţat cu ani în urmă Asociaţia culturală "Bujorii din Laza" şi care îşi dedică mare parte din timp promovării artei tradiţionale româneşti. Căutând în urmă cu ani şi ani în prin podul şcolii vechi din sat, ea a găsit o carte după care se făceau în trecut orele de lucru manual şi a descoperit printre pagini nişte versuri aproape magice un crez care i-a fost călăuză pe drumul vieţii şi i-a deschis mintea şi inima către arta populară:
"Din străbuni pe poarta vremii,
A intrat frumosu-n în case!
Şi-i poruncă strămoşească
Să păstrăm peste milenii,
Arta noastră românească.
Tu, femeie, ia şi coase
Râurii şi vechi izvoade cu arnici,
Ca în lume să se ştie
Ce comori de artă-n suflet
Păstrăm noi de la bunici."
S-a îndeletnicit cu cusutul şi a ajuns să-i înveţe şi pe alţii cum să pună pe pânză felurite modele. A căutat ii vechi, dar nu a găsit nimic în sat şi s-a inspirat de unde a putut. Mai apoi, a citit despre modelele tradiţionale româneşti specifice fiecărei regiuni în parte şi a aflat că în unele locuri iile sunt colorate şi opulente, iar în altele bluzele cusute pot avea o imagine aproape austeră. Pe teritoriul Vasluiului, spune Rodica Bulboacă, erau doar trei modele specifice, conform unei colecţii de cusături româneşti din anul 1910, fata cu mâna în şold şi două modele care seamănă cu nişte labirinturi, unul dintre ele, descoperit de cercetători în zona Huşilor.
"Eu am lucrat aceste modele, le-am şi comercializat la elevi care fac ore de canto şi ne reprezintă cu muzica populară, iar în ultimul timp am lucrat un costum popular după o cămaşă cu platcă din zona comunei Laza. La mine în comună însă nu am găsit o ie veche, oricât am căutat. La început mi-am spus că poate lumea nu vrea să-mi dea mie, dar da, chiar nu au fost. Eu am lucrat mai la început ii după modelele de pe prosoapele noastre, fiindcă nu aveam după ce să mă orientez şi chiar, cum ziceam noi, marginea de la un prosop mi-a fost model. Aşa am lucrat eu prima ie. Apoi, o fostă colegă de serviciu a venit la Târgul Meşterilor Populari şi mi-a dăruit cărţi cu modele, ea neştiind însemnătatea lor. Erau lucrări valoroase, vechi şi apoi am avut după ce să mă orientez. Ideea mea a fost de la început să arăt tinerei generaţii să ducă mai departe meşteşugul şi am format un grup de eleve de la Şcoala 'Mihai Eminescu' din Laza şi fetele mele pas cu pas au învăţat să coasă. Le-am învăţat să danseze, să cânte, participă şi acum la diferite evenimente, îmi sunt alături la fiecare activitate, la fiecare şezătoare, la fiecare clacă", povesteşte Rodica Bulboacă.
Pe lângă elevele cu care lucrează, are alături şi câteva femei cu care colaborează, gospodine cu mâini de aur, împreună cu care mai merge la târguri, şezători şi alte evenimente şi cărora le spune mereu că în munca grea dar atât de frumoasă a creării iilor accentul trebuie să fie pus constant pe autenticitate.
"Eu vă spun, cine merge la târguri cu o cantitate mare, să mă exprim aşa, deşi sună urât, nu face munca singur. O ie nu o poţi lucra mai puţin de o lună, un model mai simplu, nu ai cum. Şi eu, la rândul meu, am un grup de femei care au lucrat la Uniunea Meşteşugarilor Vaslui. Da, au mâini de aur, nu am cum să nu le promovez, dar le spun mereu că trebuie să avem ii autentice, nu stilizate", mai spune doamna Rodica.
N-a ţinut niciodată socoteala iilor pe care le-a cusut de-a lungul timpului, dar ştie că sunt multe şi se mândreşte să împărtăşească faptul că veşmintele lucrate de ea au ajuns în diferite colţuri ale lumii.
"Îmi pare rău că nu am ţinut un calcul, dar au fost multe, multe, însă cel mai important este că noi, fetele din Asociaţia 'Bujorii din Laza', am creat o legătură specială între românii din ţară şi românii din străinătate. A venit la un moment dat la mine o doamnă, cadru didactic dintr-o comună vasluiană, cu nepoţii din Canada. Doar fetiţa vorbea un pic limba română, băieţelul nu înţelegea deloc. Aveam o ie cu specific vasluian şi fetiţa a insistat să o ia. Mi-a tradus bunica ceea ce îi spunea fetiţa şi anume că în Canada este o zi a costumului popular şi că ea vrea să îmbrace această ie specifică locului din care sunt bunicii ei. Şi ea şi frăţiorul şi-au luat costume populare. Apoi am avut o doamnă, care lucrează ca recepţioner la un hotel din Italia, a cumpărat trei ii. M-a sunat şi mi-a spus că se uitau clienţii hotelului lung la îmbrăcămintea ei, îi admirau portul şi au întrebat-o de unde este, iar ea a fost foarte mândră să le spună că poartă ia românească. La fel, un cuplu, soţ şi soţie, care locuiesc tot în Canada, au purtat costume făcute de mine. Şi ca ei sunt mulţi alţii. E foarte important pentru ei să ţină legătura cu ţara prin port. De aceea, îmi place să spun că, prin ceea ce facem, noi suntem o punte de legătură între românii de acasă şi românii plecaţi în ţări străine", povesteşte Rodica Bulboacă.
În vreme ce mulţi susţin că tinerii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de folclor şi de tot ce înseamnă păstrarea tradiţiilor, Rodica Bulboacă susţine exact contrariul. Ea crede că ar fi benefică reintroducerea în şcoală a unor ore cum erau cele de lucru manual. Până atunci, s-a apucat ea să facă ore de atelier în care le arată copiilor diferite îndeletniciri populare vechi.
"Tinerii noştri sunt inimoşi, au drag de tot ce este legat de trecut. Am participat acum ceva timp la o instruire la Sibiu, unde ni s-a spus să venim cu ceva lucrat de noi. Făcusem o ie pentru o feţiţă, căci pe atunci lucram mult ii pentru copii, apoi am început să lucrez pentru adulţi, în special ii cu altiţă. Eram cu acea ie pe braţe şi m-am întâlnit cu un grup de copii care m-au întrebat dacă e de vânzare. Eu nici nu ştiam care sunt preţurile, am spus un preţ astronomic şi am vândut-o pe loc. Am fost efectiv asaltată, dar am fost foarte bucuroasă pentru că am văzut interesul pentru iile noastre. Copiii vor să poarte veşminte tradiţionale, dar vor şi să le lucreze. Eu organizez acum un fel de ore de atelier şi le arăt diverse lucruri, cum să lucreze cu acul, să coasă în puncte pe etamină, cum să facă mărţişoare pe răgoz, i-am învăţat să vopsească ouă de Paşti cu plante. Am avut ateliere în şcoli, la muzeu. Din zece şcoli din Vaslui, nouă au fost prezente la atelierul de la muzeu. Copiilor le plac foarte mult aceste activităţi şi îmi spun mereu că vor să mai participe", arată Rodica Bulboacă.
Meşterul popular mai menţionează părerea sa că în adolescenţi şi copii este suficientă dragoste pentru tot ce vine din trecut, însă oamenii mari sunt cei care au menirea de a-i îndruma către rădăcini şi de a-i face să ducă cu drag mai departe obiceiurile strămoşeşti.
Comentează