Iuliu (Gyula) Baratky, cunoscut și ca Gyuszi Baratky, maghiară Barátky Gyula a fost un fotbalist român de etnie maghiară. Postul său preferat a fost cel de mijlocaș dreapta. A fost supranumit „minunea blondă”.
Născut la Oradea, Baratky a început să joace fotbal în echipa cartierului muncitoresc din oraș, la vârsta de 8 ani. â
În 1922 trece la Gruparea Muncitorească Stăruinţa Oradea, la 14 ani era selecţionat în echipa de juniori din Oradea, iar la 16 ani şi-a făcut debutul în formaţia de seniori la Stăruinţa, ca centru înaintaş.
În 1928 se transferă la CA Oradea de unde, în 1930, pleacă la Hungaria Budapesta, echipă în care activează până în octombrie 1933, când revine în ţară. Între 1933-1936 este component al formaţiei Crişana Oradea, după care, din 1936 până în 1944, joacă la Rapid.
Jucător dotat cu toate calităţile pentru a fi un fotbalist complet, „minunea blondă“, cum a fost denumit, a evoluat pe toate posturile unei echipe, chiar şi acela de „portar la nevoie“, cum a fost cazul în 1933, când a apărat poarta naţionalei Ungariei în meciul cu Spania, după accidentarea portarului titular.
Tehnician de mare clasă, a rămas în memoria contemporanilor săi prin măiestria executării loviturilor libere de la 16-25 m, transformate în cea mai mare parte cu o uimitoare precizie în goluri de o rară frumuseţe.
A jucat 155 de meciuri în campionatul național al României, unde a înscris 100 de goluri și a câștigat 4 Cupe ale României în 1937, 1939, 1940, 1941, toate cu Rapid București.
A fost selecţionat de 20 de ori în echipa naţională a României înscriind 14 goluri. A participat la ediţia din 1938 a CM din Franţa. A avut şi 8 prezenţe în prima reprezentativă a Ungariei. Ca antrenor, după 1944 a lucrat la Rapid Bucureşti, Libertatea Oradea, RATA Târgu Mureş, echipa naţională a României în 1948, Dinamo București și Progresul Oradea.
Bătut de tatăl său pentru că făcea fotbal
Baratky a dezvăluit, într-un interviu, că nu a avut o viață ușoară ca tânăr fotbalist. Tatăl său era împotriva fotbalului.
„Din momentul în care m-am apucat să joc fotbal, am mai multe amintiri dureroase. Tatăl meu era contra jocului, își vedea spulberate toate iluziile de a mă face negustor.
De aici scandaluri, bătăi și amenințări pentru a mă face să renunț. Degeaba încercam să-l conving cu tot felul de argumente, tata rămânea la punctul lui de vedere.
Datorită gazetarilor care au început să scrie despre mine. Când tata a văzut că ziarele încep să se ocupe de persoana mea și clienții îl felicitau pentru jocul meu, a început să fie mândru de fiul său cel neascultător. Astfel s-a aplanat un conflict destul de grav”, a povestit „minunea blondă”, potrivit gps.ro.
Alcoolul l-a distrus
După al doilea război, s-a însurat cu o dansatoare de cabaret, care mai "dădea şi pe la vecini", când fotbalistul era cu echipa, prin deplasări. Stăteam la restaurant, la un şpriţ. Fuma câte 40 - 50 de papiroase pe zi, duhnea teribil.
"Îl simţeam însă că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, iar el rămânea cu paharul în mână, privind în gol. Cred că nici nu observa când dispăream", explica acelaşi Ion Costea, potrivit News Week.
În 1944 şi-a început cariera de antrenor, chiar în Giuleşti, dar a continuat să şi joace în paralel, până la 38 de ani. A alunecat apoi în anonimat. La 52 de ani, s-a stins din viaţă singur, pe patul unui spital.
Unii ar spune că asta-i viaţa de artist. E îngropat la Cimitirul Reînvierea, cu 3-4 generaţii de decedaţi peste el, pe o parcelă numerotată T52, care aparţine unei familii Nistor. Într-o vreme, nu avea cruce pe mormânt.
Comentează