La summitul NATO de săptămâna viitoare, preşedintele american Donald Trump urmează să le spună aliaţilor că Statele Unite nu sunt dispuse să fie exploatate financiar, relatează agerpres.
"Ceea ce va face preşedintele va fi să meargă la aceste întâlniri cu mentalitatea de a proteja poporul american, de a fi alături de partenerii şi aliaţii noştri - dar, aşa cum a mai spus de multe ori, America este considerată adesea puşculiţa lumii. Iar asta trebuie să înceteze", a declarat marţi presei Hogan Gidley, purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de Reuters.
Într-o discuţie cu jurnaliştii, în timp ce Trump se îndrepta spre Virginia de Vest, Gidley a reafirmat şi poziţia preşedinţiei americane înaintea summitului cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, din 16 iunie: "Nu recunoaştem deloc încercările Rusiei de a anexa Crimeea", a spus purtătorul de cuvânt.
Solicitat să comenteze un raport al unei comisii a Senatului SUA care conchide că Rusia l-a ajutat pe Trump să câştige alegerile din 2016, Gidley a reamintit că "preşedintele a fost foarte clar şi a spus de multe ori că simte că ruşii s-au amestecat în alegeri".
Poziția lui Trump la summitul NATO de săptămâna viitoare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

112
VIDEO Un robot chelner "a înnebunit" la serviciu: A început să spargă farfurii și a dansat haotic în mijlocul restaurantului
112

33
UE: Israelul "trebuie să înceteze" operaţiunile sale din Liban
33

392
Europenii sunt tot mai cautați pentru a deveni spioni de ocazie. Serviciile de informații îi recrutează ușor dacă le oferă bani
392

33
Qatarul expulzează diplomați iranieni după atacul asupra celei mai mari instalații de gaze naturale din ţară
33

892
Un plasture de dimensiunea unei monede ar putea revoluționa medicina: Schimbă modul în care ne facem analizele
892

1.459
Germania își schimbă poziția și avertizează: escaladarea din Orientul Mijlociu poate declanșa o criză globală. Care este marea temere
1.459

917
Scenariul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu, demontat de Cristian Diaconescu: "Cine ar folosi primul arma nucleară ar fi izolat instantaneu"
917

358
Ecoul războiului din Iran zguduie calculele pentru 2026: Fed ține dobânda pe loc, în vreme ce inflația urcă
358

595
Blocaj cu miză globală: NATO caută "cel mai bun mod" pentru a redeschide strâmtoarea Ormuz
595

56
Lumea intră într-o nouă eră a războiului dominată de inteligență artificială - Avertismentul lui Volodimir Zelenski
56

47
Rusia și Iran sunt 'frați în ură' - Zelenski explică britanicilor gravitatea situației privind tehnologia dronelor Shahed dezvoltată de cele două țări
47

1.372
Criza bugetară din România, analizată în presa internațională: Pericolul planează asupra guvernului - Stabilitatea coaliției, factor-cheie
1.372

30
Lituania a impus interzicții de intrare pe teritoriul său pentru 268 de ruşi care au luptat în Ucraina
30
















Comentează