Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poziția UDMR privind amânarea dezbaterilor la Codul fiscal

Kelemen Hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că înțelege decizia de amânare a dezbaterilor la Codul fiscal, dar consideră că trebuie găsită cât mai repede o soluție în acest sens pentru a nu se transmite un mesaj de instabilitate politică și nesiguranță către cetățeni, mediul de afaceri și partenerii internaționali.

'Eu am înțeles că nu există, în acest moment, în coaliție, o decizie politică și de aceea au solicitat amânarea dezbaterii și votului, dar trebuie să vedem care sunt argumentele de a amâna, dincolo de faptul că nu există o decizie politică (...) Într-adevăr, după discuțiile tehnice trebuie și o asumare politică în ceea ce privește soluția tehnică de săptămâna trecută și trebuie să se întâmple cât mai repede. Oricum, o amânare e mult mai bună decât o respingere a cererii de reexaminare și eu cred că în câteva zile trebuie lămurită toată povestea aceasta, fiindcă nu e bine coaliția să transmită un mesaj de instabilitate politică, de nesiguranță către cetățeni, către mediul de afaceri și către partenerii internaționali', a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres.

Liderul Uniunii a arătat că PSD 'trebuie să vină cu o propunere, cu o soluție, cu o altă soluție, cu nuanțe, cu argumente', astfel încât să nu se depășească limitele de deficit bugetar pentru 2016-2017 și să existe spațiu fiscal pentru reducerea TVA.

'Eu cred că trebuie să vină cu o propunere, cu o soluție, cu o altă soluție PSD-ul, cu nuanțe, cu argumente, fiindcă săptămâna trecută într-adevăr am ajuns de la 19 la 20 la sută TVA, amânarea anumitor taxe sau anumitor măsuri din Codul fiscal. Se poate nuanța mai departe, important este să găsim o soluție pentru a păstra deficitul anului viitor 2016-2017, deficitul de 2% — maxim 2,1-2.2%, să nu depășim acest deficit și în interiorul acestui deficit să avem și spațiu fiscal pentru a reduce TVA-ul. Este o prioritate', a arătat Kelemen Hunor.

El a punctat faptul că UDMR susține în continuare reducerea TVA la 19 sau la 20 la sută și amânarea anumitor măsuri, astfel încât să nu se pună în pericol nici țintele de deficit bugetar și nici macrostabilitatea economică, dar consideră că Uniunea nu poate face nimic până când membrii coaliției nu ajung la o soluție.

'Fără coaliția de guvernare, fără un acord din partea lor, că dețin majoritatea în Parlament și au această responsabilitate, responsabilitatea majorității, noi singuri nu putem să modificăm și să facem altceva decât să așteptăm până când ei se lămuresc între ei', a mai spus președintele UDMR.

Potrivit lui Kelemen Hunor, Uniunea va accepta invitația la dialog pe această temă și susține că la începutul sesiunii parlamentare trebuie să se ia o decizie referitoare la Codul Fiscal.

'Vom accepta invitația la dialog, mi se pare absolut normal să existe dialog între Opoziție și Putere, între Putere și Opoziție. Acum să vedem dacă va fi miercuri, dacă va fi joi. Vor fi discuții politice de această dată, așa am înțeles și așa cred că e și bine, dar la începutul sesiunii parlamentare cel târziu trebuie o decizie. (...) Nu e indiferent care e decizia, dar trebuie decizia. Fiindcă nu trebuie să transmiți un mesaj de nesiguranță și de instabilitate', a conchis Kelemen Hunor.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.