"Grupul parlamentar al USR s-a opus adoptării declarației propusă de către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În opinia USR, prezentată de senatorul USR Vlad Alexandrescu, declarația denotă o înțelegere profund greșită a echilibrului puterilor într-o democrație constituțională și o lipsă de respect pentru drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituția României.
Grupul parlamentar al USR denunță cu hotărâre formularea cu care se încheie proiectul de Declarație, conform căreia „opinia structurată și legală a societății românești este exprimată în mod legitim și cu exclusivitate de Parlament”. Această formulare denotă un mod autoritarist de gândire politică și o lipsă de respect pentru libertatea de opinie.
USR consideră că a vorbi de „supremația politică” a oricărei instituții, autorități sau organizații este nu doar imprecis din punct de vedere constituțional, ci periculos din punct de vedere democratic.
Mai jos, declarația integrală a senatorului USR Vlad Alexandrescu
"Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România a luat cunoștință cu surprindere și îngrijorare de Declarația propusă spre adoptare de către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
În cele ce urmează, voi arăta, în numele grupului parlamentar al USR, de ce suntem ferm împotriva adoptării unei Declarații formulate în termenii propuși prin proiect.
Plecând de la un pretins fapt, anume că Parlamentul a uzat de delegarea legislativă pentru a abilita Guvernul de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare din ianuarie 2017, ipoteza centrală a Declarației este că Președintele României, sesizând Curtea Constituțională a României în privința existenței unui conflict juridic de natură constituțională dintre Guvern, pe de o parte, și Parlament și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, ar fi „subminat rolul și prestigiul Parlamentului”, intervenind în delegarea legislativă pe care acesta din urmă o dăduse Guvernului, ar fi comis „un abuz de drept, urmărind blocarea unui proces politic democratic”, „uzurpând ilegal și abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere pentru activitatea sa”.
Pornind de la această ipoteză, care voi arăta că este întru totul falsă, Declarația dezvoltă o filosofie politică autoritaristă, deosebit de primejdioasă pentru tânăra democrație românească. Voi arăta în cele ce urmează de ce Declarația 1) nu are obiect; 2) nu poate fi în niciun caz adoptată de Parlament.
În primul rând, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 nu a fost un efect al delegării legislative a Parlamentului către Guvern prin Legea nr. 4/2017 de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe (Constituția României, art 115, alin. 1). La data de 31 ianuarie 2017, când a fost adoptată OUG 13, Parlamentul se afla în sesiune extraordinară, fiind covocat încă din data de 9 ianuarie. Așadar, Legea nr. 4/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe nu mai avea aplicabilitate. De altfel, această lege nici nu abilitase Guvernul de a emite ordonanțe în domeniul justiției, acest capitol lipsind complet din domeniile enumerate în lege.
În fapt, Guvernul Grindeanu nici nu a emis ordonanțe simple, ci doar ordonanțe de urgență, tocmai pentru că Președinții celor două camere convocaseră Parlamentul în sesiune extraordinară între 9 și 31 ianuarie. Acel tip de delegare legislativă de care vorbește autorul declarației nu a produs efecte.
Adoptând ordonanțe de urgență, Guvernul a acționat în virtutea unui drept constituțional de a emite reglementări juridice primare numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora și de a se supune a posteriori puterii Parlamentului de a legifera (art. 115, alin. 4, 5 și 7).
Situația extraordinară și urgența modificării Codului Penal și Codului de Procedură Penală prin Ordonanța de Urgență 13/2017 nu a fost niciodată demonstrată. În schimb, România a fost aruncată într-o criză de încredere în actul de guvernare – atât pe plan intern cât și internațional – din cauza modului intempestiv și lipsit de transparență în care Guvernul a înțeles să intervină, să modifice și să reglementeze prin instrumentul unei ordonanțe de urgență într-un domeniu atât de sensibil cum este cel al justiției.
Utilizând o prerogativă constituțională, Președintele României a hotărât să joace un rol în această gravă chestiune încă din data de 18 ianuarie, participând la ședința de Guvern și formulând rugămintea ca acesta să pună mai întâi într-o dezbatere largă textul viitoarei OUG 13, dat fiind că o modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală trebuie discutată larg în societate înainte de a fi transformată într-un act normativ. El a îndemnat Guvernul ca, în urma acestei consultări, să trimită textul rezultat ca un proiect de lege către Parlament. Prin această acțiune, Președintele a împiedicat adoptarea OUG 13 la data de 18 ianuarie și a apărat dreptul Parlamentului de a legifera în materia Codului Penal și de Procedură Penală. Reamintesc aici că Președintele României reprezintă statul român (art. 80, alin. 1) și că el este garantul Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, prin care a promis că România va închide capitolul „Justiție” din negocierile pentru aderare. Mecanismul de Verificare și Cooperare este destinat tocmai monitorizării progreselor României la acest capitol, și este de înțeles de ce Președintele veghează în chip special la respectarea statului de drept.
Luând act de regretabila decizie a Guvernului de adopta Ordonanța de urgență 13/2017 la data de 31 ianuarie și de a o publica în Monitorul Oficial, Președintele a făcut uz de o altă prerogativă constituțională, trimițând la 2 februarie o sezizare la Curtea Constituțională a României în legătură cu existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, pe de o parte, și Parlament și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte. El nu a intervenit în niciun fel în calendarul deliberării Curții Constituționale, aceasta fiind liberă de a programa decizia sa în orice moment, inclusiv după cele zece zile în care ar fi intrat în vigoare prevederile incidente la Codul Penal. Fără să intervină așadar în funcționarea Curții, Președintele și-a utilizat o altă prerogativă constituțională încercând din nou, de data aceasta, după adoptare, să oprească prevederile OUG 13 de a produce efecte în materia Codului Penal și să protejeze dreptul de legiferare a Parlamentului în domeniul legilor justiției.
Președintele nu a subminat așadar rolul și prestigiul Parlamentului, ci l-a apărat, deoarece a cerut Curții Constituționale să constate că Guvernul și-a exercitat abuziv competența de legiferare, uzurpând astfel plenitudinea de competență a Parlamentului în materie de legiferare într-un domeniu extrem de sensibil.
Este important de reamintit că factorul declanșator al crizei politice din luna februarie a fost, fără îndoială, o acțiune guvernamentală greșită, care a provocat reacții politice, instituționale și sociale de amploare, nu numai din partea Președintelui României, ci și a Avocatului Poporului, Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Public, a partenerilor externi ai României (inclusiv a Comisiei Europene și Departamentului de Stat al Statelor Unite), a societății civile (inclusiv a unor asociații profesionale ale magistraților) și, nu în ultimul rând, a sutelor de mii de cetățeni care și-au exprimat în stradă indignarea, în cadrul celor mai mari proteste pe care România le-a cunoscut de la căderea regimului comunist.
Caracterul greșit al acțiunii Guvernului a fost recunoscut în mod neechivoc, atât prin declarații ale prim-ministrului Sorin Grindeanu, cât și prin emiterea Ordonanței de Urgență nr. 14/2017, care a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 13/2017.
De altfel, la data de 21 februarie, Parlamentul, unica instanță absolută de legiferare în România, a respins printr-o lege adoptată practic în unanimitate OUG 13 și a adoptat prin lege OUG 14. Astfel, Parlamentul a confirmat acțiunea Președintelui, potrivit căreia Guvernul a greșit adoptând OUG 13. Din desfășurarea evenimentelor lunilor ianuarie și februarie, se dovedește că Parlamentul a prelungit acțiunea Președintelui, respingând OUG 13, adoptând OUG 14 și rezervându-și competența de legiferare în domeniul justiției, un domeniu extrem de important, așa cum am arătat, pentru credibilitatea internă și externă a României.
Am arătat, până aici că Declarația propusă spre adoptare Parlamentului nu are obiect. Voi arăta acum că ea nu poate fi în niciun caz adoptată de Parlament, deoarece cuprinde teze false.
În primul rând, Declarația tinde să marginalizeze rolul Președintelui României, pe de o parte, iar pe de alta, creează o viziune greșită asupra Parlamentului.
Despre Președinte, Declarația afirmă că ar fi „exterior societății”, și că „Parlamentul este organul care asigură legătura constituțională între Președinte și societate”. În fapt, Președintele este ales prin vot direct și universal, la fel ca Parlamentul, și nu este ales de către Parlament ca în unele democrații est-europene. El are prerogative constituționale precise, prin care veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (art. 80, alin. 2). Argumentele extrase din ceremonia de învestitură prin care autorul Declarației încearcă să acrediteze ideea că Președintele ar depinde în vreun fel de Parlament pentru a-și exercita funcția de mediator sunt sofistice. Scenografia învestirii Președintelui este complexă și are surse medievale. La ceremonie participă și Președinții Curților de Justiție, precum și reprezentanții cultelor religioase. Faptul că Președintele Curții Constituționale prezintă în cursul ceremoniei de investire hotărârea privind validarea alegerii președintelui României sau că Patriarhul face o rugăciune nu înseamnă o dependență simbolică a Președintelui nici față de unul, nici față de celălalt. Depunerea jurământului de către Președinte este urmată de un discurs, în care acesta își afirmă în fața corpurilor legiuitoare crezul personal și voința de a apăra Constituția.
În fapt, în istoria adoptării și, ulterior, abrogării și respingerii prin lege a OUG 13, Președintele s-a comportat cu adevărat ca un apărător al statului de drept, îndeplinindu-și rolul de garant și apărător al Constituției.
Faptul că Președintele nu este în niciun fel exterior societății se vede și din dreptul constituțional pe care îl are de a acorda grațieri individuale (art. 94, lit. d) fără să le justifice, alegând din societatea cetățenilor pe acela sau aceia către care se îndreaptă actul său de clemență. De asemenea, Președintele exercită funcția de mediere între stat și societate (art. 80, alin. 2). Aceste argumente arată îndeajuns că nu este exterior societății.
A doua teză greșită a Declarației este viziunea eronată pe care o propune despre Parlament. Parlamentul nu este un monolit, ci rezultatul unui pluralism izvorât din societate. După Revoluția Română Parlamentul nu mai este nicidecum Marea Adunare Națională din regimul comunist, el a devenit o pluralitate de partide și de voci politice. Astfel, unele formulări din proiectul de Declarație sunt inadecvate din punct de vedere constituțional și chiar periculoase prin modul de gândire autoritarist pe care îl degajă. Este inacceptabil, de pildă, să se afirme o așa-zisă „supremație politică” a Parlamentului. O asemenea exprimare nu își găsește corespondent în Constituția României, care descrie, în schimb, Parlamentul drept „organul reprezentativ suprem al poporului român”. A vorbi de „supremația politică” a oricărei instituții, autorități sau organizații este nu doar imprecis din punct de vedere constituțional, ci periculos din punct de vedere democratic. Politica democratică nu își găsește sensul în vreo „supremație”, ci în competiția liberă pentru câștigarea dreptului de a guverna societatea. Într-o democrație constituțională nu se caută „supremația”, ci se guvernează cu respect pentru pluralism.
România este o democrație constituțională, bazată pe supremația legii, în care acțiunea guvernamentală este și trebuie limitată și controlată, în conformitate cu principiul separației și echilibrului puterilor. Guvernul nu este o emanație a Parlamentului, așa cum lasă să se înțeleagă Declarația. Guvernul este expresia majorității parlamentare. Separația puterilor în stat face din Guvern un organ executiv, delegat de Parlament să administreze țara. Dreptul Guvernului de a emite legi rămâne excepțional și este limitat de legiferarea parlamentară și de verificarea constituționalității pe care o exercită Curtea Constituțională.
Astfel, chiar dacă Guvernul are dreptul de a adopta ordonanțe de urgențe, numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora (art. 115, alin. 4), acest lucru nu înseamnă că el se poate transforma într-un instrument al tiraniei majorității parlamentare asupra partidelor parlamentare din opoziție. Prin urmare, a ataca o Ordonanță de urgență la Curtea Constituțională nu aduce atingere în niciun fel rolului fundamental de legiuitor al Parlamentului. În acest context, este inacceptabilă calificarea, în proiectul de Declarație, drept „abuz” a sesizărilor adresate Curții Constituționale a României de către instituții îndrituite prin lege să recurgă la o astfel de acțiune, precum Președintele României,
Consiliul Superior al Magistraturii sau Avocatul Poporului. Grupul parlamentar al USR consideră că o astfel de formulare este în sine abuzivă, ea neavându-și locul într-un document oficial emis de Parlamentul României.
Prin urmare, grupul parlamentar al USR face un apel la toți membrii Parlamentului să își exercite cu spirit critic prerogativa de control asupra Guvernului, astfel încât derapajele și erorile acestuia să fie sancționate în Parlament, nu doar în stradă sau de către partenerii externi. Lipsa voinței de a aproba moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului Grindeanu a fost, din păcate, o ocazie pierdută de Parlament pentru a da substanță funcției sale de control asupra Guvernului.
Totuși, în aceste ultime săptămâni, am asistat la o dovadă a vitalității democrației românești, tocmai grație faptului că o acțiune vădit greșită (și recunoscută ca atare) a Guvernului, a putut fi împiedicată printr-un ansamblu de acțiuni politice, instituționale și civice. La nivel internațional, România este privită cu simpatie în aceste zile, tocmai datorită acestei vitalități a democrației sale, care s-a exprimat civilizat și legal, atât prin proteste civice, cât și prin instrumente legale și instituționale.
Pe de altă parte, grupul parlamentar al USR respinge cu fermitate încercarea de a face, prin acest proiect de Declarație, clasamente de legitimitate între instituții sau autorități ale statului. Astfel de formulări trădează o înțelegere rudimentară a ideii de legitimitate într-un stat de drept, lăsând de înțeles că se bucură de legitimitate doar sau cu precădere cei aleși prin vot. Democrațiile constituționale moderne, inclusiv România, funcționează atât pe baza legitimității electorale (a cărei sursă este votul), cât și pe baza legitimității procedurale (care își are sursa în respectarea unor reguli și proceduri). Ambele tipuri de legitimitate au o importanță egală și orice încercare de ierarhizare a instituțiilor și autorităților statului, în funcție de un tip sau altul de legitimitate, este periculoasă și inacceptabilă într-o declarație ce se dorește a fi asumată de Parlamentul României. Dacă am accepta o asemenea perspectivă electoralistă, ar fi de neînțeles, de exemplu, însăși legitimitatea Curții Constituționale a României.
În sfârșit, grupul parlamentar al USR denunță cu hotărâre formularea cu care se încheie proiectul de Declarație, conform căreia „opinia structurată și legală a societății românești este exprimată în mod legitim și cu exclusivitate de Parlament”. Această formulare denotă un mod autoritarist de gândire politică și o lipsă de respect pentru libertatea de opinie. Domeniul exprimării opiniei este, în mod intrinsec, unul al pluralismului și diversității, limitat doar de respectarea drepturilor similare ale celorlalți. Nicio o putere sau autoritate a statului nu își poate aroga rolul de „a structura” în vreun fel „opinia societății”. De altfel, într-o societate liberă, nu poate exista „opinia societății”, ci doar opinii liber exprimate ale persoanelor și grupurilor sociale.
În aceeași logică, Domnule Președinte al Senatului, o declarație a Senatului are evident o valoare simbolică. Nu e vorba de o lege care, la limită, poate fi adoptată cu majoritate simplă a membrilor Parlamentului. Astfel de declarații au cu adevărat sens, doar dacă pot coagula un consens pe o temă importantă, de exemplu, acordul de la Snagov din 1995 al tuturor partidelor pe agenda de integrare europeană a României. Altminteri, pe un subiect ‚politic’, un subiect asupra căruia partidele au opinii atât de diferite, este cu adevărat periculoasă acreditarea ideii că Parlamentul ar putea exprima declarații ca întreg, ca instituție de reprezentare a societății în ansamblul ei. Așa cum ați propus textul Declarației, el e perfect partizan și se încadrează perfect la sesiunea săptămânală de Declarații politice de la Senat.
Din toate aceste motive, grupul parlamentar al USR se opune cu fermitate adoptării unei asemenea Declarații, care denotă o înțelegere profund greșită a echilibrului puterilor într-o democrație constituțională și o lipsă de respect pentru drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituția României.", s-a arătat într-un comunicat remis Știripesurse.ro.
Comentează