Poziţia Kremlinului faţă de contactele avute cu stafful campaniei lui Donald Trump

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 15-02-2017

Actualizat: 15-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Kremlinul a calificat miercuri drept "intoxicare" informaţiile apărute în ziarul american The New York Times, potrivit cărora echipa de campanie a lui Donald Trump a avut contacte repetate cu înalţi responsabili din serviciile secrete ruse înaintea de alegerea sa, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ziarul The New York Times, care a citat patru foşti şi actuali oficiali americani, a relatat că discuţii telefonice înregistrate şi interceptări relevă contacte repetate între membri ai echipei de campanie a lui Trump şi serviciile de informaţi ruseşti în anul dinaintea alegerilor.

Citeşte şi: Românii au LIBER la vize pentru Canada. CETA a trecut de Parlamentul European

"Nu daţi crezare informaţiilor din ziare, este foarte dificil în acest moment de făcut diferenţa dintre adevăr, intoxicare şi mistificare", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Subliniind faptul că sursele citate de ziarul american sunt anonime, Peskov a estimat că "va veni timpul când cineva va vorbi despre aceasta în mod deschis".

"Haideţi să nu dăm crezare unor informaţii anonime", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, insistând că sursele ziarului sunt anonime. 'Aceste informaţii nu se bazează pe niciun fel de fapte", a declarat Peskov, citat de Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri