Poziţiile ciprioţilor-greci şi ciprioţilor-turci sunt prea divergente pentru a putea începe negocieri oficiale, a recunoscut joi secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), constatând eşecul negocierilor informale care tocmai s-au încheiat la Geneva, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Adevărul este că la finalul eforturilor noastre nu am găsit încă suficiente puncte comune pentru a permite reluarea negocierilor oficiale asupra reglementării problemei cipriote", a declarat Antonio Guterres în timpul unei scurte conferinţe de presă.
Cu toate acestea, Guterres a adăugat: "Nu voi renunţa". El speră că discuţiile vor fi reluate în următoarele două-trei luni. "Dacă în geometrie este imposibil să rezolvi cvadratura cercului, în politică este ceva foarte normal", a dat el asigurări.
Citește și: BREAKING Dragnea a SCOS IEPURELE DIN PĂLĂRIE în fața judecătorilor...
Secretarul general, care a condus el însuşi negocierile informale începute marţi la Geneva, a amintit poziţiile celor două părţi. În timp ce ciprioţii-greci continuă să susţină soluţia unei reunificări a insulei sub forma unui stat federal, preşedintele Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN) a propus miercuri recunoaşterea de către Consiliul de Securitate al ONU a două state independente şi egale în insula mediteraneană divizată între comunităţile turcă şi greacă.
După invadarea unei treimi din nordul insulei de către armata turcă, în 1974, ca reacţie la o lovitură de stat menită să alipească insula Greciei, Ciprul rămâne divizat, notează AFP. "Republica Turcă a Ciprului de Nord" este recunoscută doar de Ankara.