PPE critică prestația Corinei Crețu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-10-2014

Actualizat: 01-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Olandezul Lambert van Nistelrooij, purtătorul de cuvânt al Grupului PPE pe probleme de dezvoltare regională, a declarat în cadrul audierilor că, la sfârşitul anului trecut, sumele neplătite din fondul de coeziune se ridicau deja la 23 miliarde de euro, motiv pentru care a întrebat-o pe Corina Creţu ce va face pentru a rezolva această întârziere a plăţilor care afectează statele membre şi beneficiarii, se arată într-un comunicat al PPE.


"Această restanţă uriaşă creează multe probleme, mai ales în statele membre care au suferit deja din cauza crizei economice", a spus eurodeputatul olandez.

Potrivit comunicatului PPE, comisarul desemnat "nu a putut decât să promită că va discuta problema cu colegii din Comisia Europeană".

În replică, van Nistelrooij a apreciat faptul că aceasta este conştientă de problemă, dar a spus că "nu a venit cu nicio idee clară despre cum să o abordeze".

Criticile PPE vizează şi faptul că ea nu a oferit un răspuns clar privind accelerarea procesului de adoptare a programelor operaţionale pentru perioada 2014-2020.

Îndemnată de europarlamentarul popular Tamás Deutsch să accelereze adoptarea acestor programe operaţionale, Corina Creţu nu a promis acest lucru.

"Prin răspunsurile sale, Creţu a arătat că e la curent cu dosarele, dar a oferit prea puţine idei concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei", precizează comunicatul.

Pe de altă parte, Grupul PPE este mulţumit că aceasta a declarat că va aplica "o toleranţă zero" în ceea ce priveşte fraudarea fondurilor şi se va concentra mai mult pe rezultate, comunicarea cu cetăţenii europeni şi pe simplificarea procedurilor.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri