[P]Poți ajunge mai repede la serviciu cu scuterul decât cu mașina?

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 12-09-2025 13:27

Article thumbnail

Sursă foto: Kimko

Mulți oameni sunt nemulțumiți de timpul îndelungat pe care îl petrec în mașină, în drum spre serviciu și înapoi acasă. Din cauza aglomerației, se întâmplă adesea ca trasee scurte, de doar câțiva kilometri, să fie parcurse în zeci de minute.

O parte dintre cei afectați se plâng de faptul că deseori rămân cu prea puțin timp liber pentru a se dedica familiei, pentru a se relaxa după o zi obositoare sau pentru a participa la diverse activități care le aduc bucurie.

Cu toate acestea, în timp ce unii aleg să nu facă nimic în acest sens și continuă să suporte aglomerația, alții încep să ia în calcul și alte opțiuni de transport care i-ar putea ajuta să economisească timp.

Scuterele sunt considerate de mulți a fi o bună alternativă la autoturisme, în special pentru călătoriile scurte, în zone aglomerate, atunci când vremea este plăcută.

Dacă te numeri printre cei care iau în considerare renunțarea la autoturism pentru drumurile la serviciu și te gândești să alegi un scuter ca alternativă, în speranța că vei câștiga mai mult timp, începe să analizezi cu atenție avantajele și dezavantajele acestei eventuale schimbări.

Ai putea începe prin a-ți nota cât timp faci de obicei cu autoturismul de acasă la locul de muncă și înapoi. Dacă ai colegi sau prieteni care se deplasează cu scuterul pe același traseu ca tine și pleacă aproximativ în același timp, întreabă-i cât fac pe drum.

Răspunsurile lor te-ar putea ajuta să-ți faci măcar o primă impresie despre cât timp ai putea câștiga dacă ai utiliza un scuter în loc de un autoturism. Totuși, nu te aștepta ca experiența lor să fie identică în totalitate cu a ta. Pot apărea diferențe din multiple motive, precum stilul de condus, puterea scuterului, dar și alți factori.

Unele persoane au ales să nu-și cumpere direct un scuter, ca să testeze cât de eficient este acest mijloc de transport pentru nevoile lor, ci au optat pentru varianta închirierii pe o anumită perioadă. Au considerat că astfel își pot face o idee mai clară despre costuri, confort și utilitate, înainte de a lua o decizie de cumpărare.

În continuare, ai putea să te întrebi cât de des și pentru ce vei folosi scuterul. Vei merge cu acesta doar la serviciu și înapoi acasă sau îl vei utiliza și pentru alte deplasări, cum ar fi vizite la prieteni, mici cumpărături ori plimbări de weekend?

Este important să-ți cunoști nevoile de deplasare și să vezi în ce măsură acestea pot fi acoperite de un scuter. Pentru unii, scuterul este mijlocul de transport principal, pentru alții acesta reprezintă doar o alternativă la mașină, la care apelează de regulă atunci când traficul rutier este aglomerat și au nevoie să se deplaseze mai rapid.

Pe piață poți găsi o varietate de modele de scutere. Unele dintre acestea au dotări moderne, precum sistem de frânare antiblocare, sistem de control al tracțiunii, sistem de iluminare LED, port USB și așa mai departe.

Dacă vrei să-ți cumperi un scuter, nu te concentra doar pe aspectul acestuia și prețul de achiziție. Pune accent și pe siguranță, confort și fiabilitate. Totodată, acordă importanță și costurilor de întreținere, disponibilității pieselor de schimb și nu ignora capacitatea spațiului sau spațiilor de depozitare.

Indiferent dacă o să cauți scutere electrice, scutere 125 cc sau scutere din alte game, informează-te despre consumul mediu și autonomie.

Sunt multe aspecte pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când îți cumperi un scuter, așadar, nu te limita doar la cele de mai sus. Gândește-te pe termen lung. Chiar dacă în prezent te-ar interesa un scuter pe care să-l folosești doar pentru deplasările de acasă la serviciu și înapoi, asta nu înseamnă că, în timp, preferințele și nevoile tale nu se vor schimba.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri