DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pr. Florin Şerbănescu a fost premiat de Academia Română pentru lucrarea 'Valori ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Căldărușani'

europafm.ro
carte

Pr. Cons. Patriarhal onorific Florin Şerbănescu a primit miercuri în cadrul unei ceremonii Premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Române pentru anul 2019, pentru lucrarea „Valori ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Căldărușani (vol. I-II)”, publicată la Editura Basilica în anul 2019, conform basilica.ro.

Distincţia a fost acordată la secţiunea „Ştiinţe Istorice şi Arheologice”.

Ceremonie de decernare a Premiilor Academiei Române pentru anul 2019 a avut loc în format hibrid, de la ora 10:00, în Aula Academiei Române.

Premiile au fost acordate celor mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale româneşti, realizate sau publicate în anul 2019 în domenii diverse, de la literatură, istorie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale până la matematică, fizică, chimie, biologie, agronomie, silvicultură, ştiinţe tehnice şi tehnologia informaţiei.

Lista completă a premiilor oferite este disponibilă aici.

Primul volum al lucrării semnate de Părintele Florin Şerbănescu valorifică informații despre perioada neo-isihastă începută odată cu venirea starețului Gheorghe, dar și amănunte despre dezvoltarea școlii de pictori de la Căldărușani.

Volumul al doilea cuprinde 103 documente privind istoria Mănăstirii Căldărușani, precum și manuscrise din colecția mănăstirii, catagrafii (fragmente) din secolele XVIII și XIX, lista stareților începând din 1637 până în prezent, precum și date biografice ale egumenilor, s-a precizat în urmă cu doi ani la momentul lansării volumului.

Lucrarea poate fi achiziţionată din Librăria Cărților Bisericești (vol. I şi vol. II), prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.