Prahova: Autorităţile din oraşul Comarnic anunţă că o şcoală din oraş va fi păzită de către Poliţia locală, de luni, după ce un urs şi-a făcut apariția des

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-05-2023

Actualizat: 21-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Autorităţile din oraşul prahovean Comarnic au anunţat, duminică după amiază, că o şcoală din localitate va fi păzită, începând de luni, de către trei poliţişti locali, potrivit news.ro.

Măsura a fost luată după ce în zona în care este amplasată unitatea de învăţământ şi-a făcut apariţia un urs, în mod repetat, în ultima perioadă.

”Ca urmare a apariţiei unui urs în apropierea unităţii şcolare din Vatra Sat, începând de mâine, 22 mai 2023, de la orele 06.00 şi până seara la încheierea cursurilor şi la plecarea ultimului copil din şcoala, 3 reprezentanţi ai Poliţiei Locale vor patrula zilnic în curtea Şcolii Nr. 2 şi in jurul acesteia, precum si pe strada Garlici, acţionând cu semnale acustice si luminoase ale autoturismului din dotare, în vederea asigurării protecţiei elevilor si a personalului unităţii, precum si a îndepărtării rapide a animalului în caz de nevoie!”, anunţă duminică după amiază, pe Facebook, Primăria oraşului Comarnic.

În ultimele ore, autorităţile au emis în mai multe rânduri mesaje Ro-Alert prin care populaţia este avertizată asupra apariţiei animalelor sălbatice şa Comarnic. Astfel de mesaje au fost trimise atât sâmbătă, cât şi duminică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri