Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăpăd pentru afaceriștii de ocazie și influencerii din România: ANAF a crescut numărul controalelor cu 80%

Instagram
venituri din chirii ANAF

Controalele derulate de autorităţile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani şi doar în primele trei trimestre din 2023 s-a înregistrat o creştere de peste 80% faţă de anul precedent, iar cele 127 de decizii de impunere au însumat o valoare totală de 53,5 milioane de lei, reiese dintr-o analiză publicată, marţi, de Deloitte.

"Controalele derulate de autorităţile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani, pe fondul diversificării surselor de venit ale acestora şi al constatării unor situaţii în care veniturile astfel obţinute au fost incomplet declarate (... ) Evoluţia acestor controale este clar evidenţiată de datele cuprinse în rapoartele ANAF. Astfel, dacă pe întreg anul 2022 au fost finalizate 284 de acţiuni de control la persoane fizice, în urma cărora au fost emise 141 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 47,6 milioane de lei, în 2023 se constată o creştere semnificativă a verificărilor pentru această categorie de contribuabili. Doar în primele trei trimestre ale anului trecut, ANAF a finalizat 512 acţiuni de control (reprezentând o creştere de peste 80% faţă de tot anul 2022), soldate cu 127 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 53,5 milioane de lei", susţin consultanţii Deloitte România, Raluca Bontaş - partener Servicii Fiscale, şi Alex Slujitoru - partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal.

Conform analizei de specialitate, "probabil" cifrele vor fi mult mai mari începând din acest an, cel puţin în privinţa sumelor cuprinse în deciziile de impunere, având în vedere noile reglementări de impact în această zonă adoptate în 2023. Astfel, va fi vorba, pe de o parte, de apariţia unor norme specifice (prin ordin al preşedintelui ANAF) pentru persoanele "cu averi mari", de peste 25 de milioane de euro, şi, pe de altă parte, de creşterea cotei de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, de la 16% la 70%, prevăzută în Legea nr. 296/2023.

"Cu alte cuvinte, controalele desfăşurate asupra persoanelor fizice ar trebui să aducă de cel puţin patru ori mai mulţi bani la bugetul de stat în perioada următoare, prin simpla majorare a cotei de impunere, fără a lua în considerare dobânzile şi penalităţile aferente. În aceste condiţii, persoanele fizice vizate de controale ANAF trebuie să se informeze de când se aplică impozitarea cu 70% a veniturilor din surse neidentificate, care este baza de impunere şi ce probleme poate să genereze, cum trebuie să abordeze sau să se pregătească pentru o astfel de verificare şi care sunt potenţialele remedii. Practica de până acum ne arată că un astfel de control solicită enorm de mult timp din partea contribuabililor nu doar pentru o colectare a documentelor ce trebuie puse la dispoziţie (spre exemplu, extrase de cont bancare pentru conturi care au fost între timp închise, retragere de duplicate din birourile notarilor publici acolo unde nu se mai găsesc originalele, solicitare de adeverinţe în original de la plătitori de venituri din afara României etc.), dar şi pentru organizarea lor de maniera cerută de legislaţie, cu explicaţii suficient de detaliate, dar, totuşi, prezentate sintetic, astfel încât ele să poată fi uşor înţelese de către autorităţi", se menţionează în opinia Deloitte România.

Consultanţii pun accent, totodată, pe "înţelegerea corectă a tipului de informaţie solicitată în cadrul verificării, a termenelor disponibile pentru livrarea lor către autorităţi, precum şi găsirea unui echilibru între formalismul impus de lege pentru solicitarea/transmiterea informaţiilor şi documentelor şi crearea unui canal rapid de comunicare cu autorităţile pentru clarificarea anumitor aspecte".

"În orice caz, o bună cunoaştere atât a textelor de lege, dar şi a practicii instanţelor pe subiectul verificării situaţiei fiscale personale este esenţială, dar nu suficientă. Rămâne ca fiecare dintre cei vizaţi, chiar dacă nu consideră că există motive pentru a se afla pe lista persoanelor fizice cu risc de neconformare, să se obişnuiască cu gândul ca s-ar putea să fie la un moment dat supus unei verificări fiscale şi să se pregătească pentru ceea ce va însemna o dificilă urcare pe un drum cu înclinare foarte abruptă", sunt de părere experţii Deloitte.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500 şi mii de companii din sectorul privat.

În România, Deloitte este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.