DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Președinții Camerei Deputaților și Senatului, mesaj comun: s-a pus cruce grațierii

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au transmis un comunicat de presă comun prin care anunță revizuirea Constituției.

Citește și: Președintele Tribunalului Timiș, scrisoare care provoacă CUTREMUR în magistratură

”Înţelegem că este de datoria noastră să iniţiem modificarea legii fundamentale pentru a pune de acord textele constituţionale cu voinţa exprimată de alegători la referendum şi pentru asigurarea unui cadru legal previzibil, unitar şi stabil.

Astfel, se va institui interdicţia de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, se va crea un cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului, prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se va extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor. Totodată, vor fi transpuse în dispoziţiile constituţionale principiile integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice.

Considerăm că aceste măsuri corespund votului majoritar la nivelul societăţii în acest moment şi că ele trebuie să îşi găsească o transpunere în legislatie.

Pe de altă parte, nu putem sa nu subliniem superficialitatea partidelor de opoziţie care au refuzat un dialog constructiv şi pe această temă. Ne este tuturor şi mai clar că ei continuă să se raporteze la cetăţeni şi la mesajul pe care aceştia l-au transmis pe 26 mai doar când vine vorba de beneficii electorale.

Toată lumea s-a convins că niciun membru al opoziţiei nu îşi doreşte în mod real guvernarea, cum nu îşi doresc să rezolve vreuna dintre problemele cetăţenilor, dar ne aşteptăm ca măcar pe acest subiect de interes public major să aibă o abordare matură şi serioasă şi să nu încerce să blocheze această iniţiativă legislativă în Parlament.”, arată Ciolacu și Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.