Președintele Camerei Deputaților: Se poate guverna în România și fără UDMR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-11-2016

Actualizat: 16-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache a declarat miercuri, la Oradea, că social-democraţii vor guverna fără UDMR, dacă împreună cu ALDE vor obţine peste 50% din voturi la alegerile parlamentare din 11 decembrie. 

Iordache a estimat că, pe plan naţional, la alegerile din decembrie, PSD va obţine un scor de 43-44%, iar împreună cu ALDE vor putea forma viitorul Guvern.

Scandal URIAȘ după accidentele în lanț de pe A2


'Noi am spus că, în condiţiile în care avem peste 50% cele două partide, putem gestiona şi conduce România aceste două forţe. Eu sunt din 2000 în Parlament. De fiecare dată când a existat o coaliţie largă cu multe partide, activitatea parlamentară s-a blocat. Şi spun asta pentru că fiecare formaţiune politică are anumite promisiuni şi obiective. Şi greu se conduce şi în Guvern, dar şi în Parlament, când trebuie să stai să armonizezi propunerile şi obiectivele şi altor formaţiuni politice. De aceea, eu cred că se poate guverna în România şi fără UDMR. Şi cred că scorul electoral obţinut de PSD plus ALDE ne va permite să desemnăm prim-ministrul, fără îndoială, de la PSD,' a declarat, în conferinţă de presă, Florin Iordache, transmite agerpres.ro

Acesta se află miercuri în judeţul Bihor, într-o vizită electorală, la invitaţia liderului PSD Bihor, Ioan Mang, judeţ în care, afirma oaspetele, PSD va obţine 'un scor istoric.'

Cioloș, decizie de ultimă oră: Prima DEMITERE după perchezițiile procurorilor la revoluționari


'Nu întâmplător am venit la Bihor. Am încredere în echipa de la Bihor şi sunt convins că noi vom obţine un rezultat foarte bun. Cred, aşa cum vorbeam cu dl. preşedinte Mang (liderul PSD Bihor-n.r.), că vom obţine un scor istoric. Va fi cel mai mare scor pe care l-a obţinut PSD-ul în istorie după revoluţie. Spun asta ţinând cont de maturitatea şi de capacitatea pe care o au colegii mei fie pe lista de Senat, fie pentru Camera Deputaţilor, precum şi datorită programului politic foarte bun. Sunt măsurile economice pe care noi ni le-am propus şi am demonstrat că avem de unde şi ştim să conducem România,' a declarat Iordache. 

Ca argumente, deputatul PSD a precizat că organizaţia judeţeană a PSD are o echipă de oameni competenţi şi 'bihoreni autentici, nu din altă parte', dar şi un program politic menit să susţină clasa de mijloc din ţară. 

'Noi ne dorim creşterea clasei de mijloc pentru că am constatat că există o discrepanţă foarte mare şi s-a polarizat societatea între oameni foarte bogaţi, puţini la număr dar care polarizează mare parte din bogăţiile ţării, o clasă de mijloc foarte mică numeric şi cea mai mare parte a populaţiei - care trăieşte la nivelul minim sau sub nivelul de sărăcie', a menţionat Iordache. 

Parlamentarul s-a referit şi la proiectele de lege susţinute în această perioadă de PSD, mai ales la cel privind eliminarea mai multor taxe, printre care taxa radio-tv. 

'Nu considerăm normal şi necesar ca din banii românilor să fie plătite în continuare aceste taxe. Avem nevoie şi de televiziune şi de radio, dar acestea să primească, transparent, atunci când se construieşte bugetul naţional consolidat, sumele pentru buna funcţionare', a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri