Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Franței, vizită la Papa

FRANCE-GOVERNMENT-HOLLANDE

Preşedintele francez Francois Hollande va fi primit miercuri la Vatican de papa Francisc, la trei săptămâni după asasinarea unui preot într-o biserică catolică de doi jihadişti care şi-au revendicat apartenenţa la gruparea extremistă Statul Islamic, relatează AFP, citată de agerpres.ro

Această audienţă privată - a doua după alegerea preşedintelui socialist francez în mai 2012 - a fost anunţată luni, în timp ce catolicii celebrau Adormirea Maicii Domnului. La sanctuarul din Lourdes (sud-vestul Franţei), tradiţionalul pelerinaj din 15 august era plasat sub înaltă securitate din cauza ameninţării teroriste.

O celebră actriţă, anchetată de DNA: Cu acuză procurorii


În 26 iulie, la câteva ore după asasinarea preotului Jacques Hamel la Saint-Etienne-du-Rouvray, Hollande îi telefonase papei Francisc pentru a-i promite că "va fi făcut totul" pentru protejarea bisericilor. El subliniase că "atunci când un preot este atacat, toată Franţa este lezată", gest foarte apreciat de papa argentinian. 

A doua zi după atentat, preşedintele francez - care se declară ateu - s-a dus la catedrala Notre-Dame de Paris pentru a asista la o slujbă religioasă solemnă care îl omagia pe părintele Hamel. 

Autorităţile franceze şi-au exprimat recunoştinţa faţă de responsabili religioşi ai tuturor cultelor care au făcut totul - în special în timpul manifestaţiilor de fraternitate în biserici şi moschei -pentru a reduce tensiunile interreligioase într-o ţară marcată de secole de catolicism şi care are în prezent mai multe milioane de musulmani.

Simona Halep a EXPLODAT: reacție dură la adresa românilor care o critică


La rândul său, papa Francisc şi-a multiplicat mesajele de sprijin pentru Franţa deja lovită de un atentat sângeros (85 de morţi) la Nisa în 14 iulie, de Ziua Naţională. 

În faţa miilor de credincioşi adunaţi în piaţa Sf.Petru cu ocazia rugăciunii Angelus, în 17 iulie, el s-a declarat "apropiat de fiecare familie a victimelor şi de întreaga naţiune franceză". 

Papa Francisc a mai insistat pentru respingerea oricărei confuzii între islam şi terorism. "Nu este adevărat şi nu este exact să se spună că islamul este terorism...Nu cred că este corect să fie asociat islamul cu violenţele", a declarat el la 1 august jurnaliştilor în timp ce se întorcea de la Zilele mondiale ale tineretului catolic de la Cracovia. 

Întâlnirea între Hollande şi papă, prevăzută pentru ora locală 17:00 (15:00 GMT), va fi deci ocazia de a sublinia ceea ce îi uneşte, "poziţiile pe care le împărtăşesc asupra obiectivelor de pace, justiţie şi dialog interreligios", subliniază la rândul său preşedinţia franceză. "În ceea ce priveşte crizele ecologică şi migratorie, ca şi terorismul, poziţiile se aseamănă", observă Palatul Elysee. 

Cei doi vor discuta de asemenea despre situaţia creştinilor din Orient, subiect abordat deja telefonic în 26 iulie. Hollande evocase joia trecută "suferinţele" îndurate de aceşti creştini în special în Irak şi în Siria. El a relevat "cât de indispensabili sunt aceştia prin contribuţia lor precisă la echilibrul" regiunii. 

Preşedinţia franceză speră de asemenea, cu ocazia acestei vizite, să pună capăt crispărilor observate în cursul primelor ani din mandatul lui Francois Hollande, când adoptarea în 2013 a unei legi care deschidea calea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi a adopţiilor de către acestea s-a lovit de opoziţia Bisericii Catolice. 

Sfântul Scaun refuzase să acrediteze în 2015 un ambasador propus de Franţa, Laurent Stefanini, catolic practicant şi homosexual. După un an în care acest post a fost vacant, un alt diplomat, Philippe Zeller, a preluat aceste atribuţii în luna iunie. 

Înainte de a se duce la Cetatea Vaticanului, şeful statului francez - care va fi însoţit în cursul deplasării de ministrul de interne Bernard Cazeneuve - se va opri în biserica Saint-Louis de Francais din centrul Romei, construită de regii Franţei şi administrată în continuare de Franţa. 

El se va reculege câteva momente într-o capelă dedicată victimelor terorismului, nu departe de picturile lui Caravaggio care asigură celebritatea acestei biserici baroce.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.