Președintele PNL Tulcea susține că transferul cheltuielilor cu asistenţa socială în sarcina administraţiei publice locale înghite tot bugetul alocat

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 22-02-2019

Actualizat: 22-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liberalii tulceni susţin că transferul cheltuielilor cu asistenţa socială în sarcina administraţiei publice locale este una din principalele probleme cu care se vor confrunta comunităţile, dacă bugetul de stat pentru acest an va rămâne nemodificat, potrivit agerpres.ro.

Citeste si O copie a dosarul Tel Drum, în care este cercetat Liviu Dragnea, a fost trimisă Secției pentru Magistrati - Anunțul făcut de Nistor Călin

"Prin noile modificări, cheltuielile cu asistenţa socială trebuie suportate direct din bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce înseamnă o grevare foarte mare a bugetului la nivelul comunităţilor locale. Acesta este un motiv de neconstituţionalitate", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Michael Gudu.

El a estimat la 20 de milioane de euro deficitul bugetului local în urma unei eventuale aplicări a prevederilor bugetului aprobat de parlamentari şi a menţionat că toate criticile aduse bugetului sunt fundamentate.

"În esenţă, este bine să funcţionezi cu un buget, dar, din păcate, cu actualul buget fantezist suntem nevoiţi să funcţionăm cu 12% din bugetul anului trecut", a specificat Gudu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri