Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, mesaj de Ziua Aviației

Inquam Photos, Octav Ganea
Dragnea Parlament

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Aviației, precizând că sărbătorirea acestei zile este un omagiu adus eroilor Forțelor Aeriene," încă dinainte ca România să-și trăiască visul de Unire".

"Ocrotită de Sfântul Ilie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este un omagiu adus românilor care au scris cu litere mari numele țării noastre în istoria aeronauticii, prin inventivitate și pasiune, prin curaj, sacrificiu și dragoste de țară. Vă mulțumim că sunteți pentru noi eroi, încă dinainte ca România să-și trăiască visul de Unire. Gândurile noastre se îndreaptă către voi cu admirație și recunoștință. Cer senin!", a scris liderul PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a spus vineri, cu ocazia Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene, că țara noastră a fost una dintre primele țări care au fructificat potențialul aviației și că obiectivele României sunt înzestrarea și instruirea trupelor.

„România a fost una dintre primele țări din lume care au înțeles și fructificat potențialul aviației, atât în dimensiunea civilă, cât și în cea militară, iar printre personalitățile de rang internațional care, prin invențiile și activitatea lor de avangardă au contribuit la scrierea primelor pagini ale fascinantei istorii a zborului umanității s-au numărat și aviatori români de seamă, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Henri Coandă. (...) Din păcate, în rândurile escadrilei din ceruri aviatorii nu intră doar în timp de război. Fiecare clipă a zborului, în orice condiții și vremuri istorice s-ar desfășura, înseamnă o luptă cu limitele tehnologiei, înseamnă un risc asumat deopotrivă în misiuni reale, de luptă, cât și în misiuni de antrenament. Chiar în urmă cu două săptămâni, la 7 iulie, deasupra aerodromului militar de la Fetești, căpitan-comandorul Florin Rotaru își pierdea viața într-un tragic accident. Armata României deplânge moartea prematură a unui pilot tânăr, bun profesionist, un model de inspirație și curaj, o viață dedicată pasiunii pentru zbor însă ale cărei aripi au fost frânte mult prea devreme”, a scris pe Facebook ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus, de Ziua Aviației, că militarii Forțelor Aeriene sunt "definiția altruismului absolut", mulțumindu-le acestora pentru dedicare și devotament.

"Impactul emoțional al celor mai recente tragedii aviatice din țara noastră ne îndeamnă la mai multă profunzime, inclusiv astăzi, când sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Știm cu toții că piloții sunt oameni speciali, selectați pe sprânceană, pentru care spiritul de sacrificiu reprezintă cotidianul. Ministerul Afacerilor Interne are, la rândul său, astfel de angajați, în cadrul Inspectoratului General de Aviație. Alături de ceilalți salvatori din MAI, ei reprezintă definiția altruismului absolut, al dedicării și devotamentului față de semeni, dar și față de țara pe care au jurat să o apere chiar cu prețul vieții. Transmit tuturor aviatorilor respectul și întreaga mea apreciere pentru cariera aleasă. Ocrotitorul dumneavoastră, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, să vă protejeze și să vă întoarceți sănătoși la familie după fiecare zbor. La mulți ani! Cer senin!", a scris, vineri, Carmen Dan, pe rețeaua de socializare.

Și președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Aviației, spunând că este cel mai bun prilej pentru a exprima "prețuirea și recunoștința față de toți cei care, de-a lungul istoriei, au slujit Aripile Românești cu dăruire și abnegație", potrivit Administrației Prezidențiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.